20 Iunie 2023

Ciolacu este optimist: crede că Grindeanu va contrui peste 100 de km de autostradă într-un singur an



Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în perioada mandatului său la şefia Guvernului prioritatea numărul unu în privinţa infrastructurii de transport o reprezintă absorbţia fondurilor europene aferente PNRR, precum şi a banilor din exerciţiul financiar viitor, subliniind în context că în această privinţă Ministerul Transporturilor a fost cel mai performant minister, scrie Agerpres.

Premierul l-a felicitat pe ministrul Transporturilor, exprimându-şi speranţa că în următorii ani vor fi depăşite şi alte recorduri, referindu-se, în special, la recordurile privind numărul de kilometri de autostradă finalizaţi.

"Mi se pare că recordul României este de 100 de kilometri într-un singur an. Eu sunt ferm convins, la cât îl cunosc de ambiţios pe domnul ministru şi, acum, după ce am văzut întreaga echipă, la cât de ambiţioasă este întreaga echipă, vom depăşi şi acest record", a declarat Ciolacu.

"Ministerul Transporturilor a fost cel mai performant minister în ceea ce priveşte investiţiile, atât din fondurile de la bugetul de stat, cât şi din fondurile europene. Sunt ferm convins că vom avea o absorbţie record pe exerciţiul financiar trecut, 2016-2020 şi cu extensia pe trei ani. Acest lucru se datorează şi echipei şi ministrului de la Transporturi (...) Ultima suplimentare deja au cheltuit-o şi sunt ferm convins că va avea, din nou, o discuţie cu domnul ministru de la Fonduri, domnul Câciu, pentru o nouă suplimentare. Să vedem ce nu s-a închis până în acest moment, fiindcă ştim cu toţii că după 31 decembrie aceşti bani se vor pierde", a declarat Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a punctat că prioritatea pe perioada mandatului său în privinţa infrastructurii de transport o reprezintă absorbţia fondurilor europene, întrebat în acest sens.

"Cum e normal, prioritatea sunt fondurile europene. Tot ce avem fonduri europene trebuie consumaţi şi fazaţi banii, ştiţi că PNRR e doar până în 2026, cel puţin până în acest moment. Avem şi exerciţiul financiar viitor. Cred că asta este prioritatea numărul 1", a declarat Ciolacu.

Totodată, el s-a referit la "marea provocare" reprezentată de războiul din Ucraina, cu trimitere la importanţa Portului Constanţa, în actualul context regional.

"Şi aici, cu întreaga echipă a domnului ministru, am detaliat un pic lucrurile şi în ceea ce priveşte exportul din Ucraina şi din Republica Moldova. Vedem ce se întâmplă pe front, cum se spune. Fiindcă, în continuare există un blocaj major la Portul Odesa, Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră. De fapt, legătura, nu numai a Ucrainei, şi a Caucazului, şi a zonei din Asia către Europa. Mai sunt porturile din Galaţi şi Brăila", a detaliat Ciolacu.

El a reliefat şi importanţa ce trebuie acordată infrastructurii de transport feroviar.

"Nu în ultimul rând, aici am vorbit cu domnul Simu, este marea provocare pe infrastructura de căi ferate, unde trebuie să intrăm în altă dinamică ", a precizat Ciolacu.

În context, şeful Executivului a confirmat că în cadrul vizitei la Ministerul Transporturilor a discutat şi cu Dorinel Umbrărescu, patronul firmei de construcţii UMB, despre stadiul proiectelor pe care compania le are în derulare, şi şi-a manifestat încrederea că, după peste 30 de ani de la Revoluţia din 1989, Autostrada Moldovei prinde contur real.

"Vom avea, în sfârşit, Autostrada Moldovei", a spus Ciolacu.



Citeste si