11 August 2023

Hyundai: Noul Santa Fe, disponibil exclusiv cu motorizări hibride în Europa



Hyundai a oferit toate detaliile cu privire la noul Santa Fe care a fost dezvăluit la finele lunii iulie. Coreenii au anunțat și care vor fi motorizările pentru Europa, dar și detalii legate de opționale și dimensiuni. N-au fost, însă, comunicate prețurile pentru noul SUV care s-a vândut în aproape 10.000 de exemplare în Europa, în anul 2021.

Noul Santa Fe a fost prezentat publicului în cadrul unui eveniment care a avut loc, cum altfel, în Santa Fe, New Mexico, iar SUV-ul de clasă mare și-a arătat stylingul unghiular, dar și dimensiunile sensibil mai mari. Noua generație măsoară 4.830 mm în lungime (cu 45 mm mai mult ca în trecut), iar asta se traduce printr-un ampatament mai mare cu 50 mm care ajunge la 2.815 mm. Lățimea este, însă, la fel, 1.900 mm, dar noul model este mai înalt cu 35 mm (1.720 mm).

Aceste dimensiuni crescute se traduc printr-un interior mai spațios cu un plus la capitolul locului pentru picioare pe bancheta din spate. Există diferențe mici între spațiul oferit de versiunile cu motoare termice clasice, fără susținere hibridă, și cele hibride care vor ajunge în Europa. De asemenea, va exista și o versiune cu trei rânduri de locuri, iar pe rândul al treilea pasagerii ar avea mai mult loc pentru cap decât în orice alt SUV din clasa sa - conform declarațiilor Hyundai.

La capitolul estetic, Santa Fa nu șochează cu partea frontală, deși aspectul angular cu tente retro este complet diferit de limbajul de design cu influențe asiatice de pe generația anterioară. Farurile au LED-uri ce creionează litera H, același simbol fiind vizibil și în spate. Acolo, însă, surprind stopurile tip „bară de lumină” poziționate extrem de jos, practic la capătul inferior al unei planșe posterioare de altfel foarte dreaptă. Aripile evazate și proeminente ies în evidență, la fel ca și stâlpii geamurilor, toți negrii, care produc o distincție clară între caroserie și plafon.

Noua generație are un portbagaj cu o capacitate de 725 de litri, cu 91 de litri peste ceea ce oferea generația a patra. În plus, s-a mărit și raza de deschidere a ușii portbagajului. Lăsând la o parte aceste detalii, Santa Fe se laudă și cu tehnologie de vârf, inclusiv un ecran central pentru infotainment de 12,3 inci și o planșă de bord inspirată de cea a lui Sonata sau Tucson. Ecranul digital care înlocuiește instrumentarul de bord analogic este curbat, iar schimbătorul a fost relocat și se află în spatele volanului.

Controlul sistemului de climatizare se face, totuși, cu comenzi clasice, prin butoane, iar versiunea de top are climatizare cu mai multe zone, scaune încălzite, pornire din buton din exterior și cameră pentru mersul cu spatele. De asemenea, un aparat de sterilizare a mâinilor pe bază de fasciculi luminoși se află deasupra torpedoului, o premieră printre SUV-uri. De asemenea, vei putea intra în mașină folosind cheia digitală acționată printr-o aplicație pe mobil prin tehnologia NFC (near-field connectivity), iar update-urile pentru sistemul de infotainment vor veni over-the-air, deci nu va fi nevoie de vreo modificare efectuată de dealer.

La capitolul tehnic, Santa Fe-ul de Europa va avea doar motoare hibride. Este vorba, pentru început, despre un agregat pe benzină de 1.600 cmc cu tehnologie full hybrid care dezvoltă 180 de cai putere și este legat la o cutie cu șase rapoarte. Acesta ar trebui să fie motorul turbo cu patru cilindri Gamma III. Va exista și o versiune plug-in hybrid pentru același motor. În acest caz, însă, Hyundai nu a comunicat puterea totală a sistemului, ci doar că motorul termic va oferi 160 de cai putere, transmiși prin aceeași cutie.



Citeste si