8 Octombrie 2023

MAI: 850 de permise de conducere reținute de polițiști în ultimele 24 de ore



Poliţiştii şi jandarmii au constatat, sâmbătă, 10.689 de contravenţii, pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,8 milioane de lei, personalul structurilor operative intervenind la 4.683 de evenimente, din care 3.148 pentru menţinerea ordinii publice şi 535 pentru situaţii de urgenţă, informează MAI.

"La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 888 de posibile infracţiuni, aproximativ 25% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 168 de autori de infracţiuni care au săvârşit 192 de fapte penale, iar faţă de 30 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. În plus, au fost depistate 18 persoane urmărite naţional sau internaţional", conform MAI.

Ca urmare a încălcării legislaţiei rutiere, poliţiştii au retras 358 de certificate de înmatriculare şi au reţinut 850 de permise de conducere, dintre care 101 pentru consum de alcool şi 28 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.

Tot sâmbătă, pompierii au desfăşurat 1.126 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 222 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 14 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 25 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 24 de persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, un cetăţean ucrainean a depus cerere de azil în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.433 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

Totodată, din data de 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 144.675 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 17 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,7%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 27.713 mijloace de transport şi 104.620 de persoane, dintre care 10.853 de cetăţeni ucraineni.



Citeste si