22 Februarie 2024

Chinezii au creat mașina care se scutură de zăpadă ca să te scutească de un efort în plus



Nio a prezentat un nou potențial beneficiu al sistemului de suspensie SkyRide cu care va fi echipat noul crossover ET9. Știm deja că suspensia activă permite platformei să rămână stabilă deși roțile traversează o serie de denivelări destul de serioase, dar, chinezii plusează: noul model poate să se scuture, la propriu, pentru a da jos măcar o parte din zăpada care se depune pe caroserie după o seară petrecută în ninsoare.

În urmă cu o lună, Nio a arătat lumii că noul ET9 care are un șasiu ce exploatează, în premieră, tehnologia drive-by-wire împinsă la maximum. Supus unui test cu vibrații la frecvență ridicată, o probă obișnuită în procesul de dezvoltare al unui automobil, Nio ET9 rămâne extrem de stabil în timp ce suprafața de apă pe care se află arată trecerea vibrațiilor absorbite de suspensie.

Chinezii au demonstrat performanțele suspensiei și prin teste în care au plasat mai multe pahare pe capota mașini sau pe bord în timp ce aceasta străbătea o serie de hopuri, dar acestea nu afectau pe cei din habitaclu și nici nu se traducea prin vibrații în caroserie. Aceste demonstrații aduc aminte de suspensia activă electromagnetică dezvoltată de Bose în anii '90, dar, în cazul Nio, totul se face prin fire care transmit semnale către amortizoarele adaptive independente de la fiecare roată. Acestea sunt, în schimb, controlate de o pompă hidraulică ce se conectează la un chip performant care poate trimite până la 6 trilioane de comenzi pe secundă.

Acum, vedem că suspensia poate să producă mișcarea mașinii pe laterală, stânga dreapta, pentru a da jos zăpada care s-a depus. Mercedes-Benz are un sistem similar pe câteva SUV-uri din gamă ca GLS și GLE care, pe hârtie, te poate ajuta să ieși din nisip. În realitate, mulți dintre posesori folosesc „Bounce Mode” pentru a ieși în evidență pe șosea.

Cum Nio ET9 rivalizează cu Mercedes-Benz GLS, nu este surprinzător că și chinezii vin cu o soluție de suspensie adaptivă interesantă. Porsche, la rândul său, sistemul opțional de pe Porsche Panamera denumit Active Ride. De asemenea, rivalii locali de la BYD au echipat noul lor supercar Yanwang U9 cu o suspensie care poate sări ca un lowrider și poate să și ruleze pe trei roți. În China, Nio ET9 începe de la $112.000, dar prețurile pentru Europa nu sunt cunoscute deoarece nu a fost confirmată nici lansarea pe Bătrânul continent.



Citeste si