22 Februarie 2024

Volkswagen ar putea relansa modelul Scirocco, dar cu propulsie 100% electrică



Cei de la Volkswagen sunt interesați să revigoreze unul dintre numele cunoscute din istoria lor. Scirocco, nume purtat de un hatchback în două uși fabricat în trei generații, cu pauze, între 1974 și 2017, ar putea să revină sub forma unui EV cu influențe stilistice retro. Un viitor Scirocco pe baterii ar face parte dintr-un nou val de modele sportive „verzi” ale grupului VAG ce va include și un Porsche Boxster, o nouă generație a lui Audi TT, dar și o versiune de serie bazată pe conceptul Cupra Dark Rebel, scrie Autocar.

Se pare că decizia de a pune în producție un nou Scirocco este, acum, în mâinile CEO-ului Thomas Schaefer. Chiar dacă acest cvartet va primi undă verde în cadrul grupului, mașinile nu vor ajunge în showroomuri mai devreme de 2028. Conform planurilor interne ale companiei germane, Scirocco ar fi poziționat peste noua generație a lui ID.3 care, în schimb, va căpăta numele de Golf. O versiune cu motor cu combustie internă (a noua generație) va fi oferită și după 2027, arată aceeași sursă.

Vechiul Scirocco reprezintă o sursă de inspirație pentru noul șef de design de la Volkswagen, Andreas Mindt. Sursă foto: Hagerty International

În timp ce noul Golf va utiliza platforma SSP, Scirocco ar putea să folosească o versiune modificată a platformei PPE dezvoltată pentru noua generație a cuplului Cayman/Boxster. Aceasta va fi 100% electrică, dar mașinile de la Porsche nu vor avea neapărat aceleași dimensiuni ca un viitor Audi TT sau Volkswagen Scirocco. Platforma modulară permite utilizarea mai multor opțiuni de motorizare, dar și amplasarea motoarelor pe ambele punți (o opțiune pentru un viitor Scirocco R cu putere crescută) sau schimbarea ampatamentului și lățimii.

Platforma, denumită intern „E-Core” de către Porsche, a fost utilizată în premieră pe conceptul Porsche Mission R și are avantajele unei linii joase prin amplasarea bateriilor în zona central-spate, similar cu poziția motorului termic într-un Cayman actual. Cu un ampatament mai lung, Scirocco și TT ar putea avea patru locuri, față de doar două pentru Porsche Cayman/Boxster, respectiv pentru Cupra Dark Rebel. De asemenea, grație structurii solide, Audi va putea comercializa și TT Roadster. Modelul denumit în onoarea competițiilor interbelice „Tourist Trophy” de motociclete a fost pensionat în vara lui 2023.

Ar fi, cu siguranță, salutată și o versiune de curse bazată pe un Scirocco electric

Autocar sugerează că plaja de motorizări va începe de la 300 de cai putere de la un singur motor electric, dar versiunea dual-motor cu tracțiune integrală va oferi peste 400 de cai putere. În trecut, Scirocco R avea un motor cu patru cilindri turbo 276 cai putere. Știm că platforma cea nouă a VAG duce cai mulți, deoarece Porsche Mission R a fost dezvăluit cu 1.073 cai putere.



Citeste si