Mahindra - Renault, compania mixta care produce Logan in India, intentioneaza sa exporte in Africa de Sud piese cheie ale masinii si ar putea exporta automobile Logan, in tari din sudul Asiei, cum ar fi Pakistan, Banghladesh sau Sri Lanka, a scris cotidianul indian The Financial Express.
Mahindra - Renault vrea sa exporte Loganul produs in India in tarile din Asociatia Sud-Asiatica pentru Cooperare Regionala (SAARC). Aceasta organizatie economica este formata din opt state: India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Nepal, Maldive, Bhutan si Afghanistan, potrivit NewsIn.

"In majoritatea tarilor din asociatie, masinile au volan pe dreapta si ne-am gandit sa exportam in regiune, insa nimic nu e definitivat inca. In orice caz, noi ne dorim sa exportam in aceste tari", a declarat directorul Renault India, Sylvain Bilaine.

El a adaugat ca, dat fiind avantajul costurilor reduse din India, Mahindra-Renault va incepe sa exporte componente esentiale ale masinii Logan, catre piete indepartate, cum ar fi Africa de Sud. In prezent, jumatate din piesele modelului Logan produs in India sunt realizate local, insa oficialul Renault estimeaza ca ponderea locala va creste cu 5- 6%.

Logan a fost lansat oficial pe 3 aprilie in India, iar in prezent este comercializat prin 27 de dealeri din 11 orase indiene. Masina e disponibila in doua versiuni pe benzina: motoare de 1,4 si 1,6 litri, plus diesel-ul de 1,5 litri care este cea mai cautata versiune. Preturile masinii variaza intre 7.800 si 12.000 euro.

Mahindra - Renault, companie la care Mahindra&Mahindra are 51,49% din actiuni, iar Renault restul, a inceput inca de anul trecut productia experimentala a berlinei Logan la uzina din orasul Nashik din vestul Indiei. Capacitatea de productie va ajunge in iulie la 50.000 de unitati pe an, iar investitia a fost de 120 milioane euro.

Mahindra&Mahindra produce la Nashik, alaturi de Logan, doua automobile de teren, Scorpio si Bolero, intr-un ritm zilnic de 330 de unitati.

Compania e specializata in productia de tractoare si vehicule comerciale usoare si are peste 11.000 de angajati. Producatorul indian e pe locul patru pe plan mondial la numarul de tractoare fabricate anual.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri