AutoItalia Showroom intentioneaza ca in acest an sa comercializeze peste 1000 de unitati, cu o medie de 80 pe luna, prin noul centru de vehicule comerciale usoare Fiat inaugurat azi in Bucuresti, a declarat directorul general al companiei, Sorin Encutescu.
Noul centru de vehicule comerciale usoare se afla pe locatia unei foste benzinarii, pentru amenajarea careia s-a investit 35.000 de euro, potrivit informatiilor furnizate de Encutescu.

Encusescu a precizat ca AutoItalia a cumparat actiunile companiei Danubio, care detinea inainte benzinaria, valoarea acestei tranzactii ridicandu-se la cateva milioane de euro, dar nu a putut preciza o suma exacta.

Centrul de vanzari pentru vehicule comerciale usoare Fiat are o suprafata utila de 10.000 mp. In aceasta locatie se va comercializa intreaga gama de vehicule comerciale: Fiat professional, Ducato, Doblo Cargo si noul Scudo.

Capacitatea de incarcare a vehiculelor ce urmeaza a fi vandute prin noul centru variaza intre 3,2 si 20 de metri cubi.
Din cei 10.000 de mp ai centrului de vanzari, 5.000 de metri patrati sunt rezervati pentru prezentare si expunere iar alti 5.000 de mp sunt destinati stocului propriu, care va permite livrarea intr-un timp cat mai scurt a masinilor solicitate. La noul centru de vanzari vor lucra sase agenti specializati in vanzarea vehiculelor comerciale.

Centrul de vanzari al vehiculelor comerciale Fiat va organiza si cursuri de pregatire pentru cei ce gestioneaza flotele de vehicule comerciale, precum si pentru soferii ce vor conduce LCV-uri FIAT. De asemenea, noul centru va promova un pachet de servicii cost-sharing prin care vor impartite cheltuielile intre cumparator si centrul de vanzare in scopuri precum: instalarea dispozitivelor GPS sau schimbarea anvelopelor la vehiculele comerciale FIAT cumparate din acest centru.

AutoItalia a comercializat in primele luni ale anului 2008 un numar de 1467 autovehicule, in crestere cu 127%, fata de perioada similara a anului trecut.Cel mai bine vandut model a fost Fiat Ducato, 747 unitati. Modelul Doblo cargo a fost comercializat in 461 unitati iar Fiat Scudo s-a vandut in 72 de unitati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri