Porsche Romania, cel mai mare importator de masini, lanseaza miercuri modelul decapotabil Bentley Azure T in Romania, potrivit companiei.
“Bentley Azure T este disponibil in Romania incepand de miercuri. Preturile nu au fost inca stabilite”, a declarat, pentru Wall-Street, Adrian Pascu, directorul marcii Bentley in Romania.

Bentley Azure T se adauga modelului Arnage Final Series si Continental Flying Spur Speed lansate cu ocazia salonului de la Paris.

Potrivit presei internationale, modelul Azure T ar putea avea un pret de circa 280.000 euro.

Azure T, editia de adio primeste sub capota un propulsor V8 de 6,75 litri, care dezvolta 500 CP si 1000 Nm. Modelul are tractiune spate.

Performantele sunt impresionante pentru o masina care cantareste 2.695 kilograme, accelerand de la 0 la 100 de km/h in 5,5 secunde. Modelul ajunge la 160 de km/h in 12 secunde. Viteza maxima este de 288 km/h.

Editia speciala dispune de o serie de accesorii noi, fante de aer "Le Mans", grila neagra si un set de jante de 20 inch din aliaj. In interior pielea fina si insertiile din lemn nobil completeaza luxul.

Modelul dispune de o gama de 42 de nuante pentru exterior.

Tinta de vanzari pentru Romania anul acesta este de 5 unitati Bentley, iar pentru anul viitor compania se asteapta la vanzari de 40 unitati.

Modelele Bentley care pot fi comandate in Romania sunt Continental GT 153.900 euro, Continental GT Speed 175.950 euro, Continental Flying Spur 152.400 euro, Continental Flying Spur Speed 172.800 euro, Continental GTC 169.000 euro, Arnage R 231.700 euro, Arnage T 244.600 euro, Arnage RL 268.900 euro, Azure 289.700 euro, Brooklands 294.900 euro.

Bentley Motors, producatorul britanic de masini sport de lux, si-a deschis in septembrie 2008 reprezentanta in Romania, sub numele Bentley Bucuresti, detinuta de Porsche Romania.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri