Criza financiara influenteaza in 2009 si vanzarile de ATV-uri din Romania, scaderea fata de anul trecut fiind estimata la 70% de catre importatorul si dealerul de ATV-uri Actionland, a declarat directorul general al companiei, Angelo Stefanescu.
"Daca in 2006-2007 s-a inregistrat o crestere a pietei de ATV-uri chiar si de 300%, in acest an, pe fondul crizei financiare, ne asteptam la o scadere serioasa a pietei. In 2008, noi, ca importatori si dealeri, am estimat piata la 2.000 de ATV-uri vandute, iar dupa cum merg vanzarile pana acum, scaderea va fi de 70%", a declarat Angelo Stefanescu, citat de NewsIn.

Compania Actionland a avut in 2008 o cifra de afaceri de 6,1 milioane lei, in scadere cu 20,77% fata de 2007.

O pondere de 75% din cifra de afaceri a Actionland au avut-o vanzarile de vehicule, iar 25% a rezultat din comercializarea de accesorii, piese de schimb, caciucuri si consumabile.

"Cota de piata a Actionland in 2008 a fost, dupa estimarile noastre, de 15%", a mai spus directorul general al Actionland.

Pe parcursul anului trecut, compania, infiintata in 2002, a avut investitii de 100.000 de euro, pentru modernizarea spatiului comercial, marirea spatiului de depozitare si crearea unui service propriu.

"Si in 2009 vom continua planul de extindere a spatiului de depozitare si a celui de service, investitii de minimum 50.000 de euro", a mai precizat Stefanescu.

Actionland are in prezent sapte angajati, iar compania nu intentioneaza sa modifice acest numar pana la sfarsitul anului.

Compania Actionland a avut o retea de 40 de dealeri, insa numarul acestora s scazut datorita crizei economice.

"Datorita conditiilor economice, dealerii mai mici au fost nevoiti sa se reprofileze. Acesta este motivul pentru care in acest an nu intentionam sa ne marim numarul de parteneri. Dintre toti parteneri, magazinele retelei din Sibiu si Bucuresti inregistreaza cele mai mari vanzari", a mai precizat Angelo Stefanescu.

Compania Actionland este importator exlcusiv al marcilor E ATV, GG Quad, CCM, al remorcilor Agados, al echipamentelor Acerbis si Hebo. In perioada 2003-2007, Actionland a fost importator exclusiv Lindhai, in acest moment fiind doar dealer, asa cum este si in cazul marcilor Polaris, Arctic Cat, KTM, Suyuki si Yamaha.

Un alt jucator de pe piata importurilor si distributiei de ATV-uri, Motoboom, confirma scaderea pietei, insa evita sa faca prognoze asupra vanzarilor din acest an.

"In primul trimestru din acest an am avut o cifra de afaceri de 300.000 de euro, in scadere cu 45% fata de perioada similara a anului trecut. 99% din vanzarile din acest an au fost ATV-uri", a declarat directorul general al Motoboom, Ciprian Haber.

Motoboom a avut in 2008 o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro, in crestere cu 40% fata de 2007.

"Noi ne ocupam si de afaceri cu motociclete, insa 85% din cifra de afaceri inregistrata anii trecuti a fost data din vanzarea de ATV-uri.", a mai spus Haber.

Tinta pentru 2009 este o cifra de afaceri de doua milioane de euro, in scadere cu 43% fata de 2008, in conditiile in care pentru acest an nu s-au bugetat bani pentru investitii. In 2008, investitiile Motoboom s-au cifrat la 100.000 de euro.

Conform directorului general al Motoboom, cele mai bine vandute ATV-uri au fost cele ieftine - Linhai, urmate de cele ale marcilor Suzuki, Yamaha, Kawasaki si Honda.

Compania Motoboom are un numar de sapte angajati si un numar de 35 de parteneri in toata tara.

"Nu am concediat si nici nu intentionam sa concediem pe cineva. In acelasi timp, nici nu intentionam sa facem angajari in acest an", a mai spus Ciprian Haber.
Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri