Dacia Logan MCV este pe primul loc, intr-un top realizat de publicatia britanica The Independent, ca fiind cea mai spatioasa masina de pe piata, urmata de Mercedes, Chrysler, Hyundai, Renault sau Skoda.
Englezii spun ca Dacia reprezinta pentru Renault, ceea ce este si Skoda pentru Volkswagen, insa diferenta este ca Skoda este foarte cunoscuta in Marea Britanie, nu si Dacia.

"Producatorul roman Dacia este pentru Renault ceea ce Skoda este pentru Volkswagen. Diferenta este ca, in timp ce Skoda este foarte populara in Marea Britanie, Renault nu si-a facut cunoscuta marca sa low-cost pe aceasta piata", potrivit The Independent.

Jurnalistii britanici mai spun ca "este un mare pacat, pentru ca asta inseamna ca Logan MCV nu poate fi cumparat si de consumatorii britanici. Logan MCV se poate gasi in Germania cu numai 7.000 de lire sterline (circa 8.500 de euro) pentru modelul cu cinci locuri si 9.000 de lire pentru modelul cu sapte locuri. Este de departe cea mai ieftina masina cu 7 locuri".

"Alegerea jurnalistilor de la The Independent este una normala in conditiile in care au tinut cont si de pretul extrem de convenabil al modelului romanesc si nu face decat sa confirme succesul platformei Logan pe pietele din Vest. Sa ne amintim ca Dacia nu a mizat de la bun inceput pe o primire favorabila a modelului Logan pe pietele dezvoltate, dar iata ca tocmai aceste piete conteaza acum pentru stabilitatea financiara a companiei. Este normal ca britanicii sa regrete absenta de pe propria piata a unui model ca Logan/Logan MCV, mai ales ca acum, cand au in derulare un program de reinnoire a parcului auto, pretul unui Logan ar fi mult sub al modelelor concurente", a declarat Dan Damian, redactor sef al site-ului auto Sotto.ro.

Logan MCV este urmat in topul britanic de modelul Binz, produs de o companie care modifica Mercedes-Benz Clasa E.

In top se mai regasesc si modelul american Chrysler Grand Voyager, Hyundai i800, Renault Espace, Skoda Roomster, Skoda Superb, Ssangyong Rodius, modelul cunoscut ca "London cab" LTI TX4 si Volkswagen Caddy Maxi Life.

Top "The Independent" masini spatioase
1. Dacia Logan MCV
2. Binz
3. Chrysler Grand Voyager
4. Hyundai i800
5. Renault Espace
6. Skoda Roomster
7. Skoda Superb
8. Ssangyong Rodius
9. LTI TX4
10. Volkswagen Caddy Maxi Life

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri