Prima de casare a influentat semnificativ economia si consumul doar in Germania si Statele Unite, unde sumele acordate de stat au fost mai generoase, iar cumparatorii au preferat in mare masura masinile produse local, sustine un analist chestionat de Les Echos.
In schimb, efectul macroeconomic este "aproape nul" in Franta, francezii preferand masinile ieftine fabricate in Slovacia, Turcia sau Romania, ceea ce afecteaza balanta comerciala in 2009, considera economistul sef al Oddo Securities, Bruno Cavalier, citat de cotidianul Les Echos, informeaza NewsIn.

Evolutia din Franta a fost cauzata de valoarea mica a primei de casare, de numai 1.000 de euro, si de ponderea redusa, de doar 3,5%, a valorii achizitiilor de masini in consumul total, programul generand, astfel, doar un efect marginal la stabilizarea consumului, explica analistul.

Cavalier considera, totusi, ca ar putea aparea un efect pozitiv in cazul in care masinile ieftine din import cumparate cu prime de casare in Franta vor fi reexportate ulterior in alte tari, precum Germania.

"La nivel macroeconomic, efectele (primei de casare) nu sunt vizibile decat in tarile unde sumele alocate au fost importante, respectiv in Germania in primul semestru din 2009 si in Statele Unite in trimestrul al treilea. Punctual, cresterea economica a fost sustinuta de aceasta masura, dar trebuie sa ne ferim sa extrapolam aceste efecte", afirma Cavalier.

El avertizeaza ca exista riscul ca, odata cu incetarea acordarii de prime de casare, cresterea sa fie imediat anulata, de unde si dorinta autoritatilor din Franta de a prelungi programul cel putin doi ani.

Analistul arata ca prima de pana la 2.500 euro acordata in Germania - denumita "ecologica" - a avut un efect important. Astfel, numai in primul semestru, cheltuielile pentru cumpararea de automobile au insumat 36 miliarde euro, fiind cu 23% mai mari decat in semestrul similar din 2008, din care circa 7 miliarde reprezinta cheltuieli suplimentare.

In general, nemtii cumpara masini mai mari si mai bine echipate decat francezii sau italienii.

Scaderea productiei auto, comparativ cu 2008, a incetinit la jumatate intre februarie si iunie 2008. In plus, prima de casare a determinat cresterea consumului cu 1% si a produsului intern brut al Germaniei cu 0,6%, in prima jumatate a acestui an, potrivit analistului. In schimb, biroul de statistica din Germania estimeaza ca achizitiile de automobile ale populatiei au scazut cu 1%.

Un efect similar ar fi vizibil in Statele Unite, unde programul american de prime de casare - prin care se ofera un bonus de pana la 4.500 dolari (3.165 euro) pentru scoaterea din uz a unei masini vechi - a generat 690.000 de tranzactii pana la finalizarea sa, in 24 august, iar subventiile s-au ridicat la 2,87 miliarde dolari.

Analistul Oddo sustine ca "rata de crestere a economiei reale in trimestrul al treilea a fost sustinuta in proportie de 0,25% (respectiv 1% in ritm anualizat) de acordarea primei de casare".

Un program de acordare de prime de casare - programul "Rabla" - se deruleaza in prezent si in Romania, insa cu un succes limitat in primele doua etape, cand s-au folosit doar jumatate din cele 40.000 de prime disponibile.

Pentru faza a treia a programului, statul a decis extinderea acestuia si la firme, acordarea de pana la trei tichete valorice, fiecare de cate 3.800 lei, pentru cumpararea unei masini noi, precum si posibilitatea ca o persoana sa poata lua o masina mai veche de zece ani pentru casare de la cei care nu au bani sa intre in acest program.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri