General Motors, cel mai mare constructor auto american, vrea sa-si majoreze in 2010 productia din America de Nord cu 40-45% fata de acest an, la 2,8 milioane autotursme.
Grupul, ce a iesit din faliment in urma cu cateva luni, si-a anuntat intentia de a-si majora forta de munca din Statele Unite cu 3.000 de angajati din 2010. Dintre cele 3.000 de locuri de munca, 2.400 vor fi in cadrul a trei uzine de asamblare, iar 600 in cadrul unor fabrici ce produc in special motoare si cutii de viteze, conform NewsIn.

Anuntul vine in contextul in care constructorii auto incearca sa-si refaca stocurile, diminuate puternic in urma programelor de prime de casare de pana la 4.500 dolari, introduse in timpul verii.

General Motors prevede pentru al treilea trimestru o productie de 535.000 autoturisme in America de Nord si de circa 655.000 pentru al patrulea trimestru, in scadere cu 20% fata de anul trecut.

De asemenea, grupul estimeaza la 10,5 milioane numarul masinilor vandute in sectorul auto in 2009, fata de 13,2 milioane in anul anterior. Pentru 2010, grupul prevede vanzari de 11,5-12 milioane unitati.

Fritz Henderson, presedintele General Motors, a anuntat o scadere de 20,2% a vanzarilor in august in Statele Unite, adaugand ca, din punct de vedere al volumelor, este cea mai buna performanta lunara inregistrata de grup de la inceputul anului. Constructorul a vandut luna trecuta 246.479 unitati, fata de 308.817 in august 2008. Vanzarile catre persoane fizice au scazut cu 17%, iar cele catre persoane juridice cu 29% .

Vanzarile GM din Statele Unite au scazut cu 35% in acest an, grupul inregistrand o reducere a cotei de piata de la 21,6% in 2008 la 19,4% in acest an.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri