Contractul de vanzare a companiei Opel catre grupul canadian de componente auto Magna nu va fi semnat inainte de 3 noiembrie, data la care consiliul de administratie al General Motors urmeaza sa se reuneasca, a anuntat compania americana, citata de AFP.

"Vom continua eforturile pentru a rezolva punctele inca deschise ale propunerii formulate de Magna si de (banca ruseasca asociata) Sberbank, si pentru a definitiva pregatirile pentru semnarea contractelor, in cazul in care vor fi aprobate de consiliul de administratie General Motors pe 3 noiembrie", a declarat John Smith, principalul negociator din partea GM.

Constructorul american si Magna se straduiesc de doua saptamani sa finalizeze vanzarea Opel, care a fost amanata din cauza presiunilor exercitate de sindicate si de Comisia Europeana, potrivit NewsIn.

La sfarsitul saptamanii trecute, Comisia Europeana a criticat indrect modul in care Germania, unde se afla jumatate din cei 50.000 de angajati Opel, a intervenit pentru alegerea ofertei inaintate de Magna.

Smith a precizat ca administratia General Motors urmeaza sa examineze pe 3 noiembrie, in cadrul unei reuniuni ordinare, o scrisoare trimisa de guvernul german, in care acesta cere grupului american sa confirme ca procedura a repectat criteriile economice si cerintele Comisiei Europene.



Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si