Noul Smart Fortwo electric va fi lansat initial pentru clientii din Berlin si din alte orase din Europa si Statele Unite ale Americii, ei urmand a deveni trendsetterii curentului eco-friendly prin testarea in conditii reale a vehicului. Incepand cu anul 2012, vehiculul va fi disponibil tuturor persoanelor interesate, inclusiv celor din Romania.
A doua generatie a modelului Smart Fortwo cu motor electric este dotata cu o baterie litiu-ion produsa de Tesla Motors plasata intre punti.
Un motor electric de 30kW/41 CP cu un cuplu de 120 Nm este incorporat in partea din spate a masinii.
Modelul smart fortwo electric accelereaza de la 0 la 60 km in 6.5 secunde – la fel de rapid precum un model diesel sau pe benzina. Viteza maxima a vehiculului a fost limitata intentionat la 100 km/h, o viteza potrivita pentru oras. O baterie incarcata complet este suficienta pentru a conduce 115 kilometri. Pentru a se incarca complet, vehiculul trebuie conectat la o sursa de energie doar trei ore.
Datorita caracteristicilor motorului electric, smart fortwo electric are nevoie de o singura treaptǎ de viteza. Nu este necesara schimbarea vitezelor – un avantaj major in traficul dens din oras. La mersul cu spatele directia de rotatie a motorului este inversa.
Modelul smart fortwo electric poate fi incarcat la orice sursa de curent din casa. In Germania, o incarcare completa a bateriei costa aproximativ 2 euro si este suficienta pentru parcurgerea a 115 kilometri - mai mult decat suficient pentru traficul din oras.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: