Importatorii auto din Romania s-ar fi aflat in fata unei situatii dificile si neprevazute: marirea TVA ar fi blocat si mai mult vanzarile de autoturisme, anuland reducerile obtinute de cumparatori prin Rabla, ceea ce ar fi dus la o piata de cel mult 80.000 de unitati.
“Vocherele nu au crescut exponential vanzarile de masini in Romania, insa marirea TVA de la 19% la 24% ar fi echivalentul anularii acestora. O crestere de 6% la TVA ar anula reducerile obtinute de cumparatorii de masini noi prin programul Rabla si ar conduce la o piata in scadere cu circa 10%, la 80.000 de unitati de la estimarea de 90.000 de unitati pentru anul acesta”, a declarat, pentru Wall-Street, Romulus Oprica, managing partener al companiei de cercetare de piata Q-Team Romania, inainte ca presedintele Traian Basescu sa declare ca TVA si cota unica nu vor fi majorate.

La o masina de 20.000 euro cumparatorii prin Rabla ar fi pierdut reducerea obtinuta cu cele trei tichete valorice.

“Daca la o masina mica de 10.000 euro majorarea TVA cu 6% reprezinta 600 euro, echivalentul a aproape doua vouchere luate din piata neagra, la o masina de 20.000 euro ar insemna 1.200 euro, echivalentul a trei vochere, clientul pierzand astfel in totalitate valoarea tichetelor Rabla”, a precizat Oprica.

Preturile actuale de vanzare a unui tichet auto sunt cuprinse intre 1.500-1.800 de lei (360 euro-440 euro), fata de pretul de la stat de 3.800 de lei. Dupa epuizarea primului val de vouchere, pretul a crescut la 2.000-2.200 de lei, insa infuzia de noi tichete le-a mai ieftinit.

“Ar fi avut de pierdut si persoanele care si-au dus masina la Remat, au obtinut un voucher si vor sa il vanda, pentru ca vor ramane cu o hartie care peste un timp isi pierde valabilitatea”, a mai spus oficialul Q-Team Romania.

Potrivit reprezentantului Kia Romauto, Bogdan Pasa, o crestere a TVA nu ar fi facut bine niciunei industrii, nu doar celei auto, desi, sau poate pentru ca, efectul direct il resimte tot consumatorul final. "Este clar ca pe o piata ca a noastra, importatorii/producatorii nu mai au cum sa suporte ei aceasta crestere, discounturile acordate acum fiind deja maxime. Ramane de vazut raspunsul clientilor nostri la o eventuala majorare a preturilor”.

Marirea cotei unice ar stopa investitiile in industria auto din Romania.

Cresterea cotei unice ar fi putut avea efecte negative asupra deciziei de a investi in industria auto, si cele conexe, a companiilor sau fondurilor active in aceasta piata.

Lipsa clientilor in 2009 a condus multi dealeri auto din Romania la faliment, la sfarsitul lunii noiembrie erau inregistrati inchisi 38 de comercianti de masini, ceea ce reprezinta circa 10% din totalul de 400 de dealeri la nivel national.

Un dealer auto isi va inchide portile in fiecare judet in 2010.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri