"O explicatie pentru cresterea din luna aprilie ar fi programul Rabla, care se dovedeste a fi deosebit de util. Avem o crestere spectaculoasa de 120% in aprilie fata de martie. Nu s-a ajuns, in schimb, la nivelul cererii normale cu care s-a obisnuit piata romaneasca", a declarat vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe, citat de NewsIn.

Fata de luna aprilie a anului trecut, numarul de masini noi inmatriculate a scazut, insa, cu 19,7% in aprilie 2010. Cumulat pe primele patru luni din acest an, numarul de autoturisme noi inmatriculate a scazut cu 56% fata de intervalul ianuarie-aprilie 2009, pana la 17.694.

In aprilie, cele mai vandute marci de autoturisme au fost Dacia, cu 3.613 de unitati, in crestere cu 3,17% fata de aprilie 2009, marca romaneasca fiind urmata de Skoda, cu 664 de unitati (-38,46%).

Renault se afla pe locul al treilea, cu 633 de unitati (-31,42%). Numarul total de vehicule - autoturisme, autobuze, tractoare, motociclete, etc. - inmatriculate in aprilie a fost de 10.365 vehicule noi, cu 22,11% mai putine decat in luna similara din 2009.