Gasirea unui loc de parcare in Bucuresti reprezinta, in momentul de fata, una dintre problemele zilnice ale conducatorilor auto. Arterele aglomerate si lipsa locurilor de parcare conduc la situatii in care soferii sunt nevoiti sa-si parcheze masinile chiar si pe scuarul din mijlocul strazii, sau sa-si lase masinile pe prima banda de mers cu luminile de avarie pornite. Asta pentru ca, in Capitala sunt 10 masini pe un loc de parcare.

Spatiile de parcare sunt insuficiente

Primaria Capitalei promite insa diminuarea acestui raport, prin construirea a 13.000 de noi locuri de parcare. In acest moment, in Bucuresti, sunt aproximativ 100.000 de locuri de parcare de resedinta, aferente imobilelor, atribuite Administratiei Domeniului Public, 3.024 de locuri de parcare de utilitate publica, in principal in zona centrala a Bucurestilor, administrate de firma Dalli Exim SA.

Mai exista aproximativ 300 de locuri de parcare aflate in zonele periferice, gestionate de societatea Prestari Servicii SA, aflata in subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti si alte aproximativ 1.300 de locuri de parcare de utilitate privata. Dintre acestea, 1.000 apartin parcajului suprateran aflat in spatele magazinului Unirea Shopping Center. Pe aceste locuri se bat zilnic peste 1 milion de masini. Potrivit datelor oferite de Gheorghe Udriste, directorul Directiei Transporturi, Drumuri si Siguranta Circulatiei (DTDSC), din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, numarul autoturismelor din Capitala a crescut de peste 10 ori, fata de anul 1990, ajungand in prezent la peste 1 milion de masini de toate categoriile. Insa, pe strazile Bucurestilor circula zilnic aproximativ 1,3 milioane de autoturisme. Desi numarul masinilor a crescut constant, nu acelasi lucru s-a intamplat si cu locurile de parcare. S-au extins doar parcarile cu plata.

Afacere profitabila

Incasarile firmei Dalli au fost, in anul 2004 de 53,3 miliarde lei, iar in primele 9 luni ale acestui an au atins 48,6 miliarde lei si, conform contractului, firma este obligata sa plateasca Primariei Capitalei 55% din incasari. Potrivit datelor firmei, investitiile totale in parcarile de suprafata s-au cifrat la aproximativ 400.000 euro si au constat in achizitia initiala si ulterior modernizarea sistemelor de control si gestiune electronica a accesului, lucrari de semnalizare verticala si orizontala a spatiilor de parcare, dotare tehnica pentru intretinerea acestora. "Problema majora care deja a aparut si cu care ne confrutam in acest moment este lipsa unor spatii adecvate care sa permita suplimentarea numarului de locuri de parcare in raport cu cererea tot mai mare generata de cresterea semnificativa a parcului auto si a traficului rutier", sune Mihai Jianu, directorul Diviziei parcari de suprafata al firmei Dalli Exim SA.

Firma, care a obtinut de la Primaria Capitalei monopolul asupra exploatarii parcarilor de pe domeniul public, isi va diminua, insa, pe viitor, contributia la administrarea parcarilor. "O data cu infiintarea altor zone de parcare pe domeniul public, spre exemplu, parcajul subteran din fata Ateneului, care presupune, pe langa spatiul de parcare propriu-zis si infiintarea la suprafata a unei esplanade, va face ca parcarea deja existenta si administrata de firma Dalli, sa dispara", este de parere Gheorghe Udriste.

O solutie mult asteptata

Potrivit spuselor directorului DTDSC, s-au identificat peste 70 de locatii pentru construirea unor viitoare parcari, care vor duce in final la infiintarea a inca 13.000 noi locuri de parcare. "Pentru 22 dintre acestea, aflate in partea centrala a Bucurestilor, am realizat studii de prefezabilitate, in baza carora vom organiza licitatii pentru atragerea partenerilor privati. In circa 2 luni vom incepe licitatiile pentru parcajele din Piata Garii de Nord, Piata Revolutiei si Piata Ateneului", spune acesta. Printre celelalte locatii pentru construirea de parcari se numara Piata Universitatii, Piata Unirii, Piata Edgar Quinet, Amzei, zona Pietei Valter Maracineanu, Domenii, Dorobanti, Perla, Obor, Piata Sudului. "Preconizam ca proiectele de parcari de la Gara de Nord, Piata Revolutiei, Ateneului, sa fie gata catre sfarsitul anului 2006, urmand ca celelalte sa se finalizeze la jumatatea anului 2007", a adaugat Udriste.

In plus, Primaria Capitalei este interesata de realizarea unor parcari la intrarea in Bucuresti, in apropierea unor statii de metrou. "Intentionam ca in taxa pentru parcare sa includem si pretul unei cartele de calatorii, pe care soferii o vor primi o data cu chitanta de plata a taxei. Speram ca astfel sa reducem numarul de masini care intra in Bucuresti", a mai spus Gheorghe Udriste. Printre statiile de metrou vizate de acest proiect, in apropierea carora se vor construi parcari, se numara Republica, Pacii, Pipera, IMGB.

Parcarile cu plata scot bani frumosi

Tarifele practicate pentru utilizarea spatiilor de parcare aflate pe domeniul public sunt stabilite prin hotarari ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti. In prezent tariful este de 1,5 lei pe ora, in parcarile cu timp limitat de stationare si de 1 leu pe ora, acolo unde stationarea este permisa pe timp nelimitat. In plus, exista posibilitatea cumpararii unui abonament, contra sumei de 250 lei, valabil in toate parcarile aflate pe domeniul public.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri