Fabrica de asamblare a Opel din Antwerp, Belgia, va fi inchisa la sfarsitul acestui an, dupa ce cautarea unui investitor s-a incheiat fara niciun rezultat, a anuntat constructorul auto german detinut de grupul General Motors (GM), relateaza Reuters.

Potrivit GM, fabrica din Belgia ar fi avut un viitor daca ar fi fost gasit un investitor pana la sfarsitul lunii septembrie, dar Opel a anuntat luni ca niciunul dintre posibilii investitori nu a propus un plan adecvat, potrivit Mediafax.

Productia de la Antwerp va continua pana la sfarsitul acestui an, in conformitate cu planul de restructurare, apoi fabrica va fi inchisa, a precizat Opel.

GM a surprins anul trecut liderii politici de la Berlin dupa ce a renuntat la planurile de vanzare a unei participatii de 55% la Opel catre un consortiu format de producatorul canadian de piese auto Magna si banca ruseasca Sberbank, preferand in schimb sa pastreze compania si sa o restructureze. Divizia europeana a GM trece printr-un proces dur de restructurare, care prevede desfiintarea a 8.300 de locuri de munca, din cele aproximativ 50.000 pe care le asigura in total.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Modpack: Piata de packaging din Romania se ridica la 20 MIL. euro