Numarul inmatricularilor noi de automobile Dacia din Franta a crescut cu 11,8% in noiembrie, comparativ cu aceeasi luna din 2009, la 8.223 unitati, dupa ce in octombrie a coborat cu 13,2%, pe o piata in scadere cu 10,8%, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

Cota de piata a Dacia a avansat de la 3,4% in noiembrie 2009 la 4,2%. Producatorul auto roman a fost devansat, in functie de numarul inmatricularilor noi de automobile, in randul marcilor straine, de Volkswagen (12.826 unitati), Ford (9.165 unitati) si de Opel (9.077 unitati).

Dacia a intrecut, insa, marci precum Fiat, Nissan sau Toyota. In total, pe piata franceza au fost inmatriculate 193.970 de automobile noi, din care 88.224 sunt marci straine (-8,7%).

Incluzand si autovehiculele comerciale usoare, inmatricularile Dacia au urcat cu 10%, la 8.682 unitati, pe o piata in scadere cu 8,3%, la 230.152 de masini.

Grupul strain cu cele mai multe inmatriculari noi de automobile a fost, in perioada analizata, Volkswagen (21.384 de unitati), urmat de General Motors Europe (11.278 de unitati).

Constructorul auto francez PSA Citroen Peugeot a inregistrat in noiembrie cele mai multe inmatriculari de pe piata locala, de 63.012 masini, in scadere cu 11,5%, nivel care confera grupului o cota de piata de 32,5%.

Inmatricularile de automobile Renault, proprietarul Dacia, au coborat cu 10,6%, la 50.951 unitati. Cota de piata a grupului a avansat usor, insa, de la 26,2% la 26,3%.

La zece luni, marca Dacia a consemnat 95.354 de inmatriculari de automobile noi, in urcare cu 81,5% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, continuand sa inregistreze astfel cea mai mare crestere de pe piata franceza.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri