Scolile de stat vor deveni mai puternice in viitor, inclusiv in Romania, si nu va mai fi o cerere la fel de mare pentru scoli private, acestea din urmand fiind nevoite sa se diferentieze pentru a putea supravietui, a declarat pentru wall-street.ro, David Ottaviano (foto), director al Scolii Americane Internationale din Bucuresti (AISB).
„In toata lumea scoala publica va fi mai puternica. La fel si in Romania. Nu va fi mai fi o cerere la fel de mare ca acum pentru o scoala privata, pentru ca scolile vor fi egale. Tehnologia va influenta toate modalitatile in care invatam. Scolile private vor trebui sa se diferentieze ca sa supravietuiasca. Avantajele unei scoli private precum aceasta vor fi abilitatea copiilor de a invata multe limbi straine, de a avea diferite cursuri precum laboratoare de design”, a mai spus managerul scolii care la inceputul lui septembrie a aniversat 50 de ani de la infiintare.

Scoala Americana Internationale din Bucuresti (AISB) a fost fondata in 1962 de catre ambasadorul american William Crawford si sotia sa Barbara, acestia dorind sa creeze in Romania o scoala de limba engleza pentru elevii care proveneau din familii de oameni de afaceri sau diplomati din Statele Unite, Canada, Marea Britanie sau Japonia.

De la 10 elevi la peste 800, din 53 de tari

Denumita initial Scoala Americana din Bucuresti (ASB), institutia a devenit Scoala Americana Internationala din Bucuresti (AISB) in 1999 pentru a reflecta caracterul international al colectivului de elevi precum si adoptarea programei de bacalaureat international. AISB este recunoscuta de Ministerul Educatiei din Romania si este acreditata de New England Association of Schools and Colleges, de Council of International Schools si de Organizatia de Bacalaureat International.

In primul an (1962), scoala a avut 10 elevi, iar in prezent are peste 800 de elevi de 53 de nationalitati. Aproximativ o treime dintre elevi sunt de origine romana. In jur de 25-27% dintre elevi sunt copii de ambasadori straini, iar restul de 43-45% sunt copii de manageri straini.

Acelasi procent, de aproximativ 30%, este valabil si in cazul profesorilor de origine romana. De altfel, profesorii scolii provin din 14 tari, printre care SUA, Canada, Spania, Olanda, Franta, Germania sau Brazilia.

„O treime dintre profesori sunt romani pentru ca trebuie sa predea limba materna, cultura romana. Ei au licenta de la Ministerul Educatiei si, in acelasi timp, au si o licenta care le da ocazia sa predea la nivel international. Majoritatea orelor sunt in engleza,dar avem copii din 53 de tari. Ei tebuie sa isi pastreze limba materna la un nivel inalt”, mai spune directorul general al scolii.

David Ottaviano este directorul general al Scolii Americane Internationale din Bucuresti, insa deciziile legate de managementul institutiei de invatamant sunt luate de un Consiliu de Administratie din care fac parte parinti ai elevilor actuali ori ai absolvenitlor. Printre membri se numara Veronica Savanciuc -presedintele si directorul general al grupului de comunicare Lowe Romania sau George Mucibabici - presedintele companiei de consultanta financiara Deloitte Romania, Bryan Jardine- managing partner in cadrul Wolf Theiss Attorneys at Law, Mihaela Geoana, Fathi Taher sau Sotirios Marinidis, CEO al Procter & Gamble.

Buget de 11 milioane de euro pe an.

Bugetul scolii este de circa 11 milioane de euro pe an. Scoala are 3 tipuri de invatamant: elementary school (3- 11 ani, pana la clasa a V-a), middle school (clasele VI-VIII-a) si high school (clasele IX-XII).

Toti elevii admisi la aceasta scoala trebuie sa dea un test de limba engleza, cu exceptia copiilor in varsta de trei ani, care se inscriu in elementary school. Insa si acestia dau un test, mai exact trebuie sa poate recunoaste culorile, numerele, sa poate spune cine le sunt parintii, dar in limba romana.

Taxele de scolarizare variaza intre circa 13.800 de euro pentru elementary school si aproximativ 19.500 euro pentru liceu.

„Eu vin din America, dar am lucrat si in Italia si sistemul educational in sectorul public este la fel si in America si in Italia si in Romania, pentru ca este platit din taxe publice. Si de aceea se aseamana tot mai mult cu educatia dintr-o fabrica. Pentru ca sistemul este dependent de banii publici si, astfel, este cand in urcare cand in declin. America a avut un sistem puternic, dar acum este in declin. Romania este, de asemenea, in aceasta lupta a taxelor. Dar sistemul este astfel facut incat atunci cand economia isi va reveni si scolile din Romania vor fi la fel de puternice precum cele din toata lumea. Sistemul de invatamant public cred ca este OK, dar acum este jos din cauza taxelor”, a mai spus Ottaviano.

David Ottaviano a fost numit director al scolii din Bucuresti in 2008, el lucrand anterior la Highland Park Public School District in New Jersey (SUA). Managerul a mai lucrat timp de 13 ani ca director al Scolii Canadiene din Kobe (Japonia), al Scolii Americane din Milano (Italia) si al Scolii Internationale din Belgrad (Serbia).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri