Romania a inregistrat in primul trimestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut, o crestere de peste 5,3% a costurilor orare cu forta de munca, a treia mare crestere din UE. Cresterea este peste media de 1,4% din UE, insa mai lenta decat in Letonia, de 7%, si Estonia, de 6,8%.

Dupa Romania urmeaza Polonia, cu un avans de 4,2%, potrivit datelor publicate marti de Eurostat, biroul de statisitca al Uniunii Europene. Scaderi ale costurilor cu forta de munca au fost raportate in Cipru, cu 6,9%, Croatia, cu 1,7%, Irlanda, cu 0,2%, si Italia, cu 0,1%.

In zona euro, costurile au urcat cu 1,6% in primul trimestru. Romania a consemnat in primele trei luni un avans de 2,4% al costurilor cu forta de munca in sectorul non-business al economiei, format din administratia publica, institutii de aparare, servicii de protectie sociala, educatie, sanatate, arta si altele, potrivit Mediafax.

In sectorul business din Romania, avansul a fost de 6,2%. Costurile totale cu forta de munca acopera costurile salariale si nesalariale, fara subventii, cheltuieile pentru instruire profesionala, recrutare, haine de serviciu si altele.

Trei categorii de cheltuieli salariale

Eurostat defineste prin cheltuieli salariale remuneratiile directe, bonusurile si alocatiile platite in numerar sau in natura de angajator unui angajat in schimbul muncii prestate, platile pentru concedii si catre planurile de economisire ale angajatilor, precum si platile in natura precum alimente, combustibil, masina companiei si altele.

Opinie: Daca nu tratam...
Citeste si: Imprevizibilitatea in sectorul IT ar duce la criza de resurse umane

Costurile nesalariale includ contributiile sociale platite de angajatori, taxele de angajare considerate costuri cu forta de munca, excluzand subventiile care au ca scop acoperirea integrala sau partiala a costurilor cu remuneratia directa a angajatului.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Amenzi pentru munca peste program: cine sunt angajatorii vizati