Elevii din vestul tarii vor sa fie propriii lor sefi. Astfel, 90% dintre cei care studiaza in marile orase din zona isi doresc ca in viitor sa aiba profesii cu un grad mare de independenta sau sa aiba propria afacere, arata o cercetare realizata de Samsung Electronics Romania impreuna cu D&D Research.

La studiu au participat aproximativ 4.000 de elevi de liceu din vestul tarii, cu scopul de a afla care sunt profesiile pe care elevii romani romani si le doresc, dar si cele pentru cele pentru care acestia sunt potriviti din punct de vedere al personalitatii lor.

Cei mai multi dintre elevi vor sa devina avocati (15,4%), programatori (12,9%) sau actori (11,4%).

elevi, profesii, cariera, samsung

Fetele vor sa fie antreprenoare

Spiritul antreprenorial este intalnit frecvent in cazul fetelor (34%). Si in cazul baietilor aceasta trasatura este evidenta, care ocupa locul doi in analiza personalitatii lor (16%). Acestia s-au dovedit a fi, in primul rand, conventionali (39%) ceea ce inseamna ca tind sa aleaga spontan activitati care presupun respectarea ordinii si a rutinelor, adoptarea unor standarde clare, fiindu-le mai usor sa realizeze activitati administrative sau care presupun munca de birou.

Insa, indiferent de gen, atat alegerile spontane pe care elevii le fac, cat si trasaturile lor de personalitate scot in evidenta tendinta de a prelua conducerea, placerea de a negocia si puterea lor de persuasiune.

Profesiile noii generatii de elevi: baietii aleg sa fie programatori si fetele avocat

O caracterista interesanta a elevilor din vestul tarii, relevata de cercetarea realizata de Samsung, este tendinta acestora de a alege intuitiv profesii pentru care sunt potriviti din punct de vedere al personalitatii lor.

Totodata, ei sunt inclinati sa aleaga profesii cunoscute, popularizate in ultimii ani, care le pot aduce castiguri financiare. Astfel, un top 3 al meseriilor pe care le aleg cel mai des arata ca acestia vor ca in viitor sa fie avocati, programatori sau ingineri de sisteme informatice. Pe de alta parte, meseriile pentru care ei ar fi potriviti conform tipurilor lor de personalitate nu se limiteaza numai la cele manifestate in alegerilor lor. Cateva exemple de profesii pentru care sunt potriviti elevii din vestul tarii sunt: reprezentant vanzari, organizator de evenimente, specialist relatii publice, consultant economic si mediator.

Spre deosebire de fete, baietii sunt interesati cel mai mult de domeniul IT: 38% dintre ei au spus ca vor sa devina programatori sau ingineri de sisteme informatice. Din trasaturile lor de personalitate reiese ca sunt potriviti pentru profesiile din domeniul IT, dar pot dezvolta cu usurinta si caracteristicile necesare pentru alte profesii cum ar fi: expert contabil, agent imobiliar, functionar bancar, laborant, inginer sau controlor de trafic aerian.

elevi de liceu, profesii, cariera, samsung, antreprenor

In cazul fetelor, cele mai multe dintre ele au ales in primul rand o cariera de avocat (20%). In plan secundar, ele sunt interesate si de profesii sociale, in alegerile lor fiind si profesii ca medic, psiholog sau profesor. Din analiza trasaturilor lor de personalitate resiese ca acestea sunt potrivite atat pentru profesiile pe care le aleg spontan, cat si pentru unele noi ca de exemplu specialist relatii publice, educator, psiholog, medic, traducator sau asistent social.

elevi de liceu, antreprenor, profesii, cariera, samsung

Cum influenteaza liceul alegerea carierei

Rezultatele cercetarii realizate de Samsung in 15 licee de prestigiu din vestul tarii arata ca elevii sunt predispusi sa aleaga profesii tipice pentru profilul liceului urmat, dar si alte profesii care nu au o nicio legatura cu acesta. De exemplu, elevii care studiaza in licee pedagogice, aleg in afara de profesiile din zona educationala si altele complet diferite de zona lor de studiu (avocat, farmacist, programator), iar elevii din licee tehnologice aleg spontan profesii creative, cum ar fi aceea de actor.

Samsung Electronics Romania, in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale continua si in octombrie caravana "Trends of Tomorrow" care va ajunge in 5 noi orase din nordul-estul tarii. In cadrul editiei din acest an a proiectului aproximativ 8000 de elevi, din 10 orase, au ocazia sa afle care este cariera potrivita pentru ei, primesc recomandari de aptitudini digitale necesare pentru domeniile de activitate pe care le aleg, precum si consiliere in planificarea educationala si profesionala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri