Grupul de retail Domo cauta 12 tineri in ani terminali sau proaspat absolventi care sa participe la un program de management trainee. Stagiarii vor lucra in mai multe departamente ale companiei pe o perioada de peste doi ani de zile, timp in care ei vor avea statut de angajati si vor fi platiti pentru activitatea lor. Ulterior, ei vor ramane angajati Domo.

In prima etapa, cea de experienta de vanzare, fiecare dintre cei 12 stagiari va lucra in magazinele Domo din tara. Astfel, ei vor fi consultanti vanzari, sefi de raion, sefi administrativi si directori de magazin, a spus pentru wall-street.ro un reprezentant al companiei.

In cea de-a doua etapa, cea de dezvoltare profesionala accelerata, tinerii vor lucra prin rotatie cate trei luni in fiecare dintre departamentele companiei: resurse umane, marketing, achizitii, financiar, service, logistica.

In cea de-a treia etapa, de specializare in functie de competentele si abilitatile demonstrate in etapele anterioare, vor parcurge urmatoarele nivele ierharhice: junior management, middle management, senior management. Etapa finala, scopul programului de Management Trainee, este ocuparea unei pozitii de management in cadrul Domo.

Perioada de management trainee este remunerata, insa reprezentantii companiei nu au dorit sa mentioneze suma. Studentii in anii terminali de licenta sau masterat si tinerii absolventii se po inscrie in programul Domo pana pe 30 noiembrie pe site-ul companiei.

"In cadrul programului Domo Management Trainee vom identifica tinerii cu potential de lider si cu abilitati in zona de business, pe care ii vom pregati pentru a prelua pozitii de management in cadrul grupului. Domo Management Trainee este oportunitatea perfecta pentru tinerii ambitiosi si talentati care doresc sa se alature echipei Domo", declara Kim Koellner (foto sus), CEO Domo Retail.

Cum vor fi selectati candidatii si cum pot deveni trainee

Candidatii vor fi desemnati pe baza unui proces de selectie ce cuprinde evaluarea aplicatiei, interviu telefonic si interviu face-to-face. Ultima etapa a procesului de recrutare consta intr-un program complex de Assesment Center ce va avea drept scop evaluarea performantelor individuale si de grup. Aplicantii selectati vor participa la scoala Domo Management Trainee, in cadrul careia vor avea oportunitatea de a intelege mai bine aria de business in care se vor dezvolta si vor avea access la programe de dezvoltare sustinute de managerii Domo.

Candidatul ideal pentru programul Domo Management Trainee este student in ultimul an, masterand sau proaspat absolvent cu nota peste medie, implicat in activitati extracuriculare, ambitios, cu calitati excelente de comunicare si abilitati de lider, preocupat de dezvoltarea personala si profesionala. In plus, aplicantii trebuie sa aiba cunostinte de limba engleza si de utilizare a pachetului MS Office, dar si flexibilitate la schimbare si mobilitate la nivel international.

Despre Domo Retail

Domo Retail este unul dintre cei mai importanti jucatori din retailul specializat in ElectroIT din Romania, detinand o retea nationala formata din peste 90 de magazine cu peste 1000 de angajati, precum si o platforma online www.domo.ro, care ofera o gama de 15.000 de produse din 17 categorii diferite.

Sursa foto: Studenti/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri