Romanii incep sa lucreze inainte sa implineasca 20 de ani, media exacta fiind de 19.8 ani. In marea majoritate a cazurilor acestia isi incep activitatea profesionala in timpul verii, odata intrati in cea mai lunga vacanta din an, se arata intr-un studiu realizat de site-ul de locuri de munca smartdreamers.ro.

Studiul a fost realizat pe un esantion format din 1.500 de persoane.

Aproape 1 din 3 romani (29,50 %) isi incepe cariera in vanzari, se mai arata in cercetare. De altfel, acest domeniu a fost si liderul pietei muncii o lunga perioada de timp, pana cand IT-ul a reusit, cel putin in online, sa se regaseasca in cele mai multe oferte din partea companiilor. Un alt procent important de candidati, 13,10%, debuteaza in domeniul ospatariei, in timp ce alti 11,5% reusesc sa se angajeze, fara sa aiba vreo experienta anterioara, in call-center. Rezultatele studiului ne arata faptul ca domeniul educatiei este singurul din sistemul bugetar care atrage tineri candidati, acolo unde 9,84% dintre cetateni isi incearca sansa imediat ce parasesc bancile scolii.

Dezamagiti de piata muncii

Raspunsurile celor chestionati arata ca 31% dintre romani sunt nemultumiti de situatia actuala a mediului profesional, in timp ce peste 50% au ales un ton neutru referitor la subiect.

Persoanele care nu mai sunt la prima tinerete au mari probleme in urma schimbarilor prin care economia lumii a trecut, odata cu evolutia acesteia.

Economia industriala i-a facut loc celei a cunoasterii, atunci cand companiile nu au mai angajat maini de lucru, ci minti de lucru. Astfel de schimbari sunt, deci, resimtite cel mai puternic de candidatii cu varsta de peste 40 de ani, din cauza desfiintarii locurilor de munca pentru care si-au facut specializarea.

De partea cealalta, majoritatea tinerilor nemultumiti acuza salariile mici din piata muncii si atitudinea angajatorilor, aratand totodata cu degetul catre lipsa unui sistem corect, de tip ”concurs”, unde job-urile sunt castigate in urma pregatirii lor si nu, spun ei, cu ajutorul pilelor si relatiilor. Un alt motiv de nemultumire il reprezinta si sistemul educational, care, in viziunea tinerilor, este unul invechit, motiv pentru care pregatirea lor nu are de multe ori nimic in comun cu oferta actuala din piata muncii.

Cei mai pozitivi candidati sunt de parere ca ambitia si seriozitatea nu au cum sa nu le aduca implinirea profesionala. Acestia considera ca un plan bine pus la punct, care include documentarea ampla asupra companiilor pe care le vizeaza, e imposibil sa dea gres. Ei sustin ca e mai usor sa iasa in evidenta cu un CV atent construit si cu ajutorul unor actiuni suplimentare, care includ gasirea si abordarea directa a recrutorilor insarcinati cu proiectul de care sunt interesati. Conform acestora, tocmai faptul ca majoritatea candidatilor se rezuma la a-si exprima nemultumirea, nefacand nimic pentru a iesi din zona de confort, reprezinta marele lor plus.

SmartDreamers este platforma cu locuri de munca care intermediaza legatura dintre candidati si companii.

Sursa foto: loc de munca, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri