Specialistii in domeniul IT, cu expertiza in tehnologii rare, sunt cei mai vanati angajati pe piata din Romania, iar salariile oferite acestora ajung sa fie si de 10 ori mai mari decat ale majoritatii romanilor. Monica Vierita, director de resurse umane pentru Luxoft Romania, Germania si SUA, a declarat intr-un interviu acordat wall-street.ro ca salariul unui programator poate sa urce si la 18.000 de lei net pe luna (4.000 de euro).

Luxoft este unul dintre cei mai activi angajatori in IT, cu 500 de angajati noi in ultimul an. Echipa Luxoft numara in prezent 1.500 de angajati.

"In ultima vreme, am recrutat mai mult specialisti, pentru ca am inceput o serie de proiecte noi si am adus oameni cu experienta, care mai apoi sa formeze echipele. (...) Salariile pentru tehnologiile greu de acoperit incep de la 3.000 de lei si «sky is the limit». Am angajat si cu salariu de 18.000 lei pe luna, daca a fost nevoie. Oferta variaza in functie de tehnologie si de nivelul de specializare, iar pentru manageri bugetul este generos", a explicat Vierita.

Urgenta pozitiei respective ne face sa nu mai stam la negocieri de salarii

Ea a adaugat ca un manager cu salariul de 18.000 de lei (4.000 de euro) are si responsabilitati de mentor si de coach pentru echipa pe care o coordoneaza, astfel incat sa isi aduca colegii la un nivel de cunostinte ridicat.

"Foarte putini dintre manageri renunta la partea tehnica, isi doresc sa munceasca in continuare, insa au si responsabilitati de management efectiv ale echipei, de mentor si de coach pentru oameni, pe care ne dorim sa ii aduca la acelasi nivel intr-un an sau doi", a adaugat sefa de resurse umane a companiei de software.

Luxoft angajeaza constant specialisti pentru tehnologiile Java si C++, iar intre pozitiile cel mai greu de acoperit se numara cele in care candidatii trebuie sa lucreze pe o tehnologie rara si sa aiba cunostinte in alte domenii, precum bancar sau productie de componente auto.

Chiar si juniorii in aceste tehnologii castiga salarii bune pentru piata din Romania, respectiv incepand de la 3.000 de lei net.

Luxoft angajeaza 80 de oameni noi pe luna

Romania este privita cu interes de grupul Luxoft, iar centrul local castiga constant proiecte noi, pentru care are nevoie de personal.

"Avem o medie de 80 de noi angajati pe luna, in ultima vreme. (...) Acest ritm va continua si in perioada urmatoare, Romania fiind considerata un hot spot in cadrul grupului Luxoft, primim mereu proiecte noi si le crestem pe cele existente", a mentionat Monica Vierita.

Compania Luxoft este prezenta pe piata locala din 2008, odata cu achizitia ITC Networks, dezvoltator de software pentru domeniul telecomunicatiilor, fondat de antreprenorul Doru Mardare. Producatorul de software lucreaza doar pentru clienti din strainatate, iar proiectele sunt in principal pentru zona financiara, de telecomunicatii si auto-moto.

Printre cei mai mari clienti pentru care compania dezvolta soft se numara Avaya, UBS, Harman, Deutsche Bank si Boeing

Anul trecut, Luxoft a avut o cifra de afaceri de 142,9 milioane de lei (32,1 mil. euro), fata de 103,1 milioane de lei (23,3 mil euro) in urma cu doi ani, cresterea de circa 39% fiind determinata de proiectele noi ale clientilor. In jur de 84% din business a fost generat de piata europeana, iar restul de SUA.

Luxoft Romania este al optulea jucator pe piata locala de software, ceilalti jucatori din top zece in domeniu fiind Oracle, Bitdefender, SIVECO, Microsoft, Teamnet, S&P, Endava, Ubisoft si Metro Systems Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri