Toata lumea considera ca plafonarea la job diminueaza energia, compromite randamentul, anuleaza satisfactiile profesionale si afecteaza chiar si relatiile cu cei din jur. Alexandru Busila, psihoterapeut si trainer HPDI, companie de consultanta in domeniul resurselor umane, are o teorie diferita si considera ca plafonarea reflecta atingerea nivelului maxim de performanta la locul de munca.

"Uitam ca a te plafona inseamna ca ai atins plafonul - nivel maxim de performanta -, adica pana in acel moment ai fost in ascensiune."

Mai mult, reprezentantul Human Performance Development International (HPDI) este de parere ca ar fi bine sa ne bucuram atunci cand constientizam ca ne-am plafonat la job.

“Asta inseamna ca am reusit sa atingem plafonul de sus al performantei. La urma urmei, am ajuns aici prin propriile noastre eforturi. Nu asta ne doream? Sa ajungem sus?... Daca esti manager si ai observat ca echipa ta s-a plafonat, bucura-te! Inseamna ca ai reusit sa o conduci pana la punctul maxim”, spune Alexandru Busila.

Specialistul atrage, insa, atentia ca plafonarea capata un sens negativ doar atunci cand angajatii aflati in aceasta situatie nu-si mai pun problema cum sa sparga acest plafon si sa treaca, astfel, la urmatorul nivel.

“Daca 30 de zile la rand mergi la birou si nu reusesti sa te mobilizezi, sa-ti termini treaba asa cum o faceai inainte si nici nu mai gasesti solutiile atat de usor, atunci e cazul sa iei masuri. Poate va intrebati care este diferenta dintre plafonat si demotivat. E simplu. Cand esti demotivat nu mai ai chef sa faci nimic. Cand esti pe cale sa te plafonezi, faci tot ceea ce ai facut si ieri, dar rezultatul nu te mai multumeste”, completeaza trainerul HPDI.

6 sfaturi pentru a depasi plafonarea

Rezumand, plafonarea poate insemna un lucru bun, pentru ca ea atesta atingerea maximului de competenta intr-o anumita functie sau pozitie profesionala. In schimb, plafonarea devine nociva atunci cand angajatul se complace in aceasta stare, fara a incerca sa “sparga plafonul atins”.

Iata cateva sfaturi pentru a depasi aceasta stare, cuvantul cheie fiind “provocarea”:

1. Incearca sa inveti ceva nou. Mergi la cursuri de specializare sau de dezvoltare personala.
2. Fa-ti planuri noi (tinde spre plafoane mai inalte) chiar daca au legatura cu activitatea ta profesionala sau nu.
3. Convinge-ti seful sa te implice in proiecte noi.
4. Provoaca-ti colegii la un schimb de experienta pentru cateva ore.
5. Implica-te, alaturi de colegi, intr-un proiect de voluntariat.
6. Si, nu in ultimul rand, ia-ti cateva zile libere, poate un weekend prelungit. Meriti o pauza!

“Ai ajuns sa te plafonezi pentru ca ai muncit, ai depus efort, ai oferit tot ceea ce era mai bun in tine. Acorda-ti cateva zile in care sa-ti faci un nou plan, sa-ti restabilesti urmatorul plafon de atins. Ai grija doar ca noul plafon sa fie mai sus decat cel pe care tocmai l-ai atins”, concluzioneaza Alexandru Busila.

Infiintata in 2001, compania HDPI furnizeaza solutii de leadership si dezvoltare a resurselor umane prin programe de training, coaching si teambuilding. Furnizorul deserveste peste 100 de companii importante, precum Raiffeisen Bank, Pirelli, Continental Automotive, Hilton, Toyota Material Handling, Frigoglass sau Hella Automotive.

In 2014 HPDI a inregistrat o cifra de afaceri de 400.000 de euro, dublu fata de anul precedent, iar pentru 2015 estimeaza o crestere a acesteia pana la valoarea de 500.000 de euro. In prezent, HPDI are birouri in Bucuresti, Timisoara si Arad, unul dintre principalele obiective ale companiei fiind extinderea pe plan international a serviciilor oferite.

Sursa foto: plafonare, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri