Starea de bine a oamenilor la locul de munca este determinata intr-o mare masura relatia pe care o au cu seful direct, iar in cazul in care nu este una buna, angajatii vor parasi compania, a declarat Nevenca Doca, director HR al Bancii Transilvania.

"Cred ca importanta este calitatea aceasta a relatiei dintre angajat si managerul direct. Pentru un angajat, organizatia, indiferent cat este de mare, se reduce la managerul lui direct, daca relatia este functionala organizatia este nemaipomenita. Daca relatia este disfunctionala, automat eticheta pusa de el va fi ca organizatia nu este locul unde isi doreste sa ramana prea mult", a spus Nevenca Doca.

Ea a adaugat ca poate la fel de importanta este si relatia cu colegii "pentru ca suntem fiinte sociale, iar timpul liber nu este prea mult, atunci cand ai un job full time, iar nevoia de socializare o mai implinim si la serviciu".

Atunci cand te simti bine este mult mai usor sa fii natural, sa fii tu insuti si toata lumea va avea de castigat

Banca Transilvania are in prezent peste 7.600 de angajati, dintre care aproape 7.000 sunt activi, restul fiind reprezentat de angajate aflate in concediu de crestere a copilului.

Banca Transilvania este una dintre cele mai profitabile banci din piata locala, inregistrand anul trecut un profit net record, de circa 500 milioane de euro, de pe urma achizitiei Volksbank. Banca cu sediul la Cluj si-a consolidat echipa prin preluarea unei mari parti a angajatilor Volksbank. Activele bancii au crescut cu 32,6% in 2015, ajungand la 47,24 miliarde lei, din care cresterea organica a insemnat peste 10%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri