Intentiile de angajare ale companiilor din Romania pentru lunile iulie-septembrie sunt cele mai puternice din ultimii opt ani, iar sectoarele in care numarul angajatilor va creste cel mai mult sunt industria prelucratoare, constructii, comert si finante, se arata in cea mai recenta editie a Studiului Manpower privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca.

Dintre cei 625 de angajati intervievati, 29% indica intentia de a-si creste numarul total de angajati in intervalul iulie - septembrie, doar 7% anticipeaza reduceri, in timp ce 64% nu prevad schimbari, ceea ce rezulta intr-o Previziune Neta de Angajare ajustata sezonier de +16%, cea mai puternica din regiunea EMEA.

Previziunea Neta de Angajare se obtine facand diferenta dintre procentul de angajatori care anticipeaza o crestere a volumului total de angajari si procentul de angajatori care prevad o scadere a angajarilor in locatia lor, in trimestrul urmator. Pentru tarile care au acumulat date cel putin 17 trimestre consecutiv, printre care si Romania, cifrele citate au fost supuse ajustarii sezoniere, cu exceptia cazului in care se specifica altfel.

Astfel, in intervalul iulie - septembrie se prognozeaza cresteri ale numarului total de angajati in opt din cele 10 sectoare de activitate analizate in Romania.

Cele mai robuste planuri sunt raportate de angajatorii din sectorul industrie prelucratoare, unde Previziunea Neta de Angajare de +36% reflecta intentii de angajare solide, care egaleaza pentru prima data cele mai optimiste prognoze formulate in sector, cele din trimestrul al treilea din 2008.

De asemenea, planuri de angajare sunt anuntate si in sectoarele constructii, comert, finante, administratie publica si industrie extractiva.

La polul opus, cele mai slabe intentii de angajare sunt anuntate de angajatorii din sectorul energie electrica, apa, gaze.

Sursa foto: gpointstudio, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri