Sute de romani isi depun candidatura de indata ce apare disponibila o pozitie de director general pentru companie, insa putini dintre acestia merg mai departe, in general, pentru ca nu se incadreaza in cerinte. Angajatorii se uita, pe langa experienta si cunoasterea domeniului, la capacitatea candidatilor de a conduce o echipa, a declarat pentru wall-street.ro Andrei Frunza, CEO eJobs.

Desi, in mod traditional, pentru recrutarea sefilor companiile apeleaza la recomandari sau la "vanarea" din alte companii, in ultimii ani, online-ul isi spune cuvantul si in acest domeniu. Astfel, eJobs, unul dintre cele mai importante portaluri de recrutare din Romania, are, in prezent, peste 20 de anunturi active, pentru posturi de top management, publicate de companii care vor sa-si completeze echipele executive.

De cate ori o astfel de pozitie de management este deschisa, sute de persoane aplica, insa doar cateva sunt acceptate in etapele urmatoare.

Foto: racorn, Shutterstock

"Daca ne referim la numarul «brut» al aplicarilor, vorbim de sute de persoane interesate activ de aceste pozitii. Dintre acestea insa, cel mult cateva zeci sunt considerate valide de catre recrutori, acesti candidati fiind cei care se califica pentru etapa urmatoare a procesului de recrutare", a explicat Andrei Frunza.

Din punctul de vedere al surselor care genereaza aceste aplicari, online-ul a devenit cea mai importanta sursa de aplicari si pentru proiectele de recrutare de nivel executiv, indiferent daca procesul este derulat intern sau externalizat catre o agentie de recrutare sau un head-hunter.

Ce cauta angajatorii la candidati

In topul preferintelor angajatorilor romani, aflati in cautarea unui manager de top, sunt cerintele profesionale, experienta si cunoasterea detaliata a domeniului de activitate al companiei, aceste aspecte fiind critice pentru orice proces de recrutare la acest nivel.

In medie, pentru a te califica in cursa pentru un post de manager de top disponibil pe eJobs.ro, este necesara o experienta pe o functie de conducere de minimum 3 ani

De asemenea, intre principalele calitati pe care le cauta companiile la un manager de top este leadershipul, experienta de a forma si de a conduce o echipa catre atingerea obiectivelor companiei, dar si de a fi un bun „coach” pe parcursul acestui drum.

"Candidatii pentru astfel de pozitii trebuie sa imbine viziunea strategica cu cea tactica, ambele necesare pentru a defini planurile de dezvoltare a companiei pe termen mediu si lung, coordonand si executia acestuia, atat pe plan intern, cat si extern", a precizat Frunza.

De asemenea, alte calitati necesare unei pozitii de nivel executiv sunt capacitatea de a evalua corect raportul dintre riscuri si oportunitati si de a lua decizii corecte, atribute esentiale pentru un manager de succes.

Un element important al procesului de recrutare este existenta unui sistem intern de evaluare al proiectului de recrutare pentru aceste pozitii cheie, sistem care coreleaza cerintele strategice ale companiei cu elementele tangibile si intangibile din profilul candidatilor, pastrand focusul pe integritatea si etica lor, excelenta in executie, capacitatea de a coordona echipe, abilitatea de a genera rezultatele asteptate de catre actionari

Ce companii isi cauta "varfuri" in online

Potrivit datelor eJobs, in prezent, intre companiile care isi cauta manageri se numara Altex, cel mai mare jucator de pe piata locala de electro-IT, cauta sa angajeze un director general si un director financiar pentru Altex Logistic & Distribution, firma sa de logistica si distributie.

De asemenea, Christian Tour, una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania, este in cautare de director financiar, in timp ce producatorul francez de componente pentru industria auto Faurecia vrea sa angajeze un director de productie.

Infiintat in 1999, eJobs este primul portal de recrutare online lansat in Romania. Utilizat in prezent de peste 3,3 milioane de profesionisti, eJobs.ro ofera acces la locuri de munca in cadrul celor mai importante companii din tara. eJobs Group SRL face parte din trustul Ringier Romania, membru Ringier AG.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri