Media indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului se situeaza la nivel national la 1.404 lei, insa exista si cazuri care incaseaza cu mult peste aceasta suma, arata datele furnizate de Ministerul Muncii.

Incepand cu 1 iulie 2016, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85% cuantumul indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului (ICC), la agentia nationala si la agentiile teritoriale de plati si inspectie sociala au fost depuse 142.990 dosare - 129.226 femei si 13.764 barbati.

Astfel, incepand cu luna iulie, limita minima a indemnizatiei in Romania este 1.063 lei, reprezentand 85% din salariul minim brut pe tara garantat in plata de 1.250 lei.

Media cuantumului ICC, la nivel national, a fost de 1.404 lei. Cea mai mica valoare medie s-a inregistrat la Suceava – 1.182 lei, iar cea mai mare in Bucuresti, in sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

Acelasi studiu a evidentiat faptul ca un procent de numai 0,17% din totalul celor 142.990 beneficiari de ICC, adica 242 persoane, consuma o treime din bugetul alocat, existand chiar cuantumuri care ajung la echivalentul in lei a 35.000 euro.

Potrivit informatiilor furnizate de Ministerul Muncii, la solicitarea wall-street.ro, pentru un numar de 5.364 persoane cuantumul ICC calculat este mai mare de 3.400 lei. Mai mult, din cele 95.060 persoane care beneficiaza de indemnizatia minima de 1.063 lei, 46.365 beneficiau anterior de indemnizatia minima de 600 lei.

In ceea ce priveste prelungirea acordarii stimulentului de insertie pana la varsta de 3 ani a copilului, de aceasta masura au beneficiat 3.064 de persoane.

De asemenea, datele Ministerului Muncii arata ca, in prezent, beneficiaza de indemnizatie crestere copil 143.311 persoane, iar stimulentul de insertie este platit unui numar de 38.843 persoane.

Aflati din tabelul urmator care sunt cele mai mari indemnizatii incasate de romani la nivel national.

Sursa: Ministerul Muncii

Iti recomandam sa citesti si articolul Tot ce trebuie sa stii despre concediul de crestere a copilului

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri