Guvernul Grindeanu promite o serie de masuri pentru stimularea crearii de noi locuri de munca pe piata din Romania, intre cele mai importante numarandu-se introducerea unor tipuri noi de contracte, scaderea costurilor pentru angajatori si orientarea in cariera a candidatilor.

Astfel, primele masuri propuse de noul Guvern in programul de guvernare care au ca scop crearea de noi locuri de munca sunt introducerea de noi tipuri de contracte de munca (ex. teleworking, net-jobs si infiintarea si organizarea Agentiilor de Mediere intre cererea si oferta de munca ziliera din mediul rural. Acestea din urma ar urma sa functioneze pe durata a patru ani si sa duca la o imbunatatire a pietei muncii sezoniere, in conditii de securitate sociala, evitand evaziunea fiscala, iar 700.000 de lucratori sezonieri ar urma sa fie beneficiari. Impactul bugetar calculat se ridica la 36 milioane euro, prin finantare din fonduri europene POCU.

Totodata, se doreste reducerea costurilor administrative pentru angajator cu pana la 18%, prin crearea Cardului de Asigurat in Sistemul Asigurarilor Sociale, precum si stimularea dezvoltarii unei retele de specialisti pentru consiliere si informare privind locurile de munca pentru persoanele cu dizabilitati.

Noii guvernanti isi propun si sa se implice in combaterea muncii fara forme legale prin derularea de campanii de constientizare, prin controale tematice si prin organizarea unui cadru institutional care va functiona cu 5.000 de angajati.

Diferenta de la 2.400 in prezent pana la 5.000, se va face prin realocarea personalului din institutiile publice care se vor comasa

Reconversia personala si integrarea somerilor

In programul de guvernare se mai arata ca se doreste introducerea unor tichete de formare profesionala pentru cei care isi doresc sa se reorienteze in cariera, precum si pentru cresterea adaptabilitatii fortei de munca ocupate la schimbarile pietii muncii.

De asemenea, Guvernul pregateste un pachet integrat de masuri pentru reintegrarea pe piata muncii a somerilor de lunga durata. Intre acestea se numara masuri care intra in sfera activitatilor de mentorat, asistenta pentru cautarea unui loc de munca, pentru continuarea educatiei si a formarii profesionale, precum si sprijin pentru locuinta, transport, servicii de ingrijire a copiilor si de ingrijire medicala sau de recuperare.

Nu in ultimul rand, Guvernul Grindeanu se gandeste si la outplacement, adica isi indreapta atentia catre orientarea in cariera a celor care au ramas fara un loc de munca, la spirijinirea in evaluarea carierei, intocmirea unui C.V. si pregatirea pentru interviu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri