Tinerii din noua generatie de angajati nu accepta program fix, au asteptari salariale care depasesc bugetele angajatorilor, insa sunt si nerabdatori si dinamici, iar acestea trasatura din urma poate fi considerata un punct forte, considera Herve de Froment, general manager Nestle Romania. El arata ca angajatorii sunt cei care trebuie sa tina pasul cu nevoile angajatilor tineri si sa se implice in dezvoltarea acestora.

"Cred ca ar trebui sa ne gandim la faptul ca sunt multi tineri care nu doresc un loc de munca din motive neobisnuite, iar noi, ca angajatori, ne dam seama ca este din ce in ce mai greu sa angajam tineri. Vorbim despre o generatie care nu accepta intotdeauna un program fix, avand uneori asteptari salariale cu mult peste ceea ce pot oferi angajatorii. In plus, noua generatie este foarte dinamica, iar nerabdarea este elementul care o caracterizeaza, asa cum au fost si generatiile anterioare. Nerabdarea si valorile sunt aceleasi. Numai asteptarile sunt diferite", a explicat Herve de Froment, seful companiei Nestle Romania, care are in prezent aproximativ 1.000 de angajati.

Dinamismul poate fi considerat un punct forte al tinerilor. Din experienta mea, am invatat ca atunci cand ai intelepciune sau experienta si adaugi un suflu nou si optimism, succesul afacerii este asigurat. Am invatat mereu lucruri noi de la noile generatii, pentru ca acestea ne ajuta sa intelegem noile tendinte, sa fim ancorati in prezent si sa acordam mai multa atentie viitorului

Romania nu sta bine la capitolul educatie

Seful companiei Nestle Romania scoate in evidenta faptul ca tinerii din tara noastra nu beneficiaza de suficienta practica si nici la capitolul dezvoltare profesionala inca de pe bancile scolii nu stau bine, desi acestea sunt elemente necesare la angajare.

Esti interesat de domeniul Resurselor Umane? wall-street.ro organizeaza in data de 2 martie conferinta Conferinta HR 2.0 2017 - Deficitul de talent, lovitura puternica pentru angajatori. Cum poti atrage si retine oameni. Te invitam sa te inscrii gratuit la eveniment.

"Se vorbeste mult despre invatamant si despre modul cum acesta reuseste sa ii pregateasca pe tineri pentru un viitor loc de munca. Intr-adevar, la acest capitol Romania nu sta foarte bine, comparativ cu alte tari din UE, care pun foarte mult accentul pe pregatirea practica si pe dezvoltarea personala, elemente atat de necesare tinerilor la orice loc de munca. Cred ca ar trebui sa apreciem mai mult tanara generatie in acest context si fiecare angajator trebuie sa tina pasul cu nevoile in permanenta schimbare ale tinerilor. Trebuie sa ne comportam in consecinta pentru a instrui, dezvolta si satisface aceasta inflacarare, in timp ce ei trebuie sa faca eforturi sa se integreze in companie. Aici cred eu ca este esential mediul privat, in crearea unei punti intre generatii", a mentionat Herve de Froment.

Astfel, compania depune eforturi pentru a reduce decalajul intre generatii si pentru a creste gradul de angajare al tinerilor. Un exemplu este programul Alliance for YOUth, initiat din dorinta de a contribui la ameliorarea situatiei privind somajul la nivel european. Initiativa europeana Nestle needs Youth a fost lansata in Romania in 2013 si vizeaza combaterea somajului in randul tinerilor sub 30 de ani.

In Romania, in doi ani de la lansare, programul le-a facilitat tinerilor romani accesul la 15.558 de joburi permanente, 644 de stagii de practica platita cu o durata de 3-12 luni si 227 de evenimente de dezvoltare la nivel national.

Acesta a mai aratat ca organizatia pe care o conduce face tot posibilul sa tina cont de nevoile tinerilor cand vine vorba si de beneficiile extra-salariale pe care doresc sa le primeasca de la locul de munca, fie ca este vorba despre traininguri, bonusuri sau altele.

"In calitate de angajator, suntem constienti ca nevoile tinerilor sunt in continua schimbare, motiv pentru care facem tot posibilul sa personalizam pachetele de angajare, oferind beneficii suplimentare. In general, un factor cu adevarat motivational este integrarea si conectarea angajatului cu managementul si echipa, sau posibilitatea de dezvoltare profesionala: training-uri permanente, in special pentru abilitatile tehnice, indrumare zilnica, schimb de experienta, accesul la resurse internationale. Acestea sunt cateva dintre nevoile de actualitate ale angajatilor, insa castiga tot mai mult teren avantajele care tin de preocupari sau pasiuni, acele beneficii care tin de echilibrul intre viata personala si cea profesionala, cursuri de design, parenting, puericultura. In ceea ce priveste beneficiile extra salariale, cel mai bine primite in cadrul Nestle sunt bonusul de performanta si serviciile medicale", a explicat seful Nestle Romania.

Tinerii viseaza la salariile din strainatate

Herve de Froment a mai aratat ca in continuare Romania pierde tineri talentati, care aleg sistemele de invatamant din strainatate si apoi, tentati de salariile mari, renunta sa se mai intoarca in tara.

"(...) Din ce in ce mai multi tineri prefera institutiile de invatamant din strainatate si aleg sa ramana acolo dupa absolvire, avand in vedere ca oferta de locuri de munca este vasta, iar salariile sunt superioare celor din tara natala. In acest context, multi dintre tinerii care aleg sa ramana sunt mai optimisti pentru ca isi doresc sa schimbe lucrurile in bine aici, in Romania, situatie care seamana cu experienta pe care am avut-o si eu", a spus acesta.

Mai mult, cred ca exista o discrepanta intre ce pot oferi angajatorii, din punct de vedere al bugetului alocat pentru salarii, si asteptarile potentialilor angajati

El apreciaza insa tanara generatie ca fiind una valoroasa, pentru care companiile merita sa faca eforturi in vederea atragerii si retentiei.

Iti recomandam sa citesti in Wall-Street PRO articolul Herve de Froment, director general Nestle Romania: Competitita pentru angajatii talentati este acerba. Gasirea candidatilor potriviti, chiar si incepatori, este o provocare

Sursa foto: racorn, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri