Resursa umana intr-o companie este extrem de importanta, tocmai de aceea, angajatorii si specialistii in HR sunt intr-o continua cautare a celei mai bune retete pentru a pastra talentele, dar si pentru a genera performanta in companiile in care sunt toate categoriile de angajati. Despre provocarile HR ale momentului si cum se adapteaza leadershipul la aceste provocari, a vorbit Gabriela Puskas, Managing Partner Performance Group, intr-un interviu pentru wall-street.ro.

Gabriela Puskas este unul dintre speakerii prezenti la Conferinta HR 2.0., organizata de wall-street.ro. Evenimentul, ajuns la a saptea editie, pune fata in fata specialisti de top in resurse umane, antreprenori, manageri, experti in domeniu si consultanti, intr-o discutie dinamica despre tendintele din piata muncii, provocarile oamenilor din resurse umane, deficitul de talente, nevoia de lideri si noile pozitionari ale angajatorilor in raport cu angajatii si invers.

Pe agenda organizatiilor exista astazi un adevarat complex de provocari in privinta resurselor umane. Pe primul loc se afla gestionarea si pastrarea tinerilor talentati, activitati care sunt mult mai dificile decat in trecut.

"Fluctuatia de personal implica un nou tip de cost in lumea afacerilor, iar in afara de costul de inlocuire a unui angajat care a parasit organizatia mai intra in calcul si pierderea experientei, cunostintelor si informatiilor unice pe care le ia cu el acel angajat. In context, o zona care necesita o atentie speciala este atragerea si pastrarea tinerilor talentati. Generatia Y vine cu o serie de provocari specifice la adresa liderilor. Este de remarcat ca acesti tineri apreciaza leadership-ul puternic, autenticitatea, opiniile directe si constructive, feedback-ul primit in tmp real, organizatiile puternice cu viziune si obiective care sa ii motiveze. Generatia Y are nevoie de o conducere sanatoasa, de coaching si mentoring", a declarat Gabriela Puskas, pentru wall-street.ro.

Astfel, provocarea se indreapta, in special, catre leadership. "Tinerii ii forteaza pe lideri sa-si imbunateasca abilitatile de leadership, fiind cei care pot descoperi noi solutii, inovatoare si productive la problemele din organizatiile lor", a adaugat aceasta.

Multe companii au dificultati in a se adapta cerintelor celor din Generatia Y, iar una dintre cele mai evidente dificultati este asigurarea accesului la cadrele de conducere de top.

Angajatorii au o atitudinea negativa si prejudecati legate de Generatia Y

Gabriela Puskas marturiseste ca multi angajatori considera ca angajarea tinerilor din Generatia Y le creeaza doar probleme.

Cele mai intalnite clisee in ce-i priveste pe tineri sunt urmatoarele: sunt lenesi/indolenti, asteapta premiu numai fiindca s-au prezentat la munca, sunt egocentrici/narcisisti, sunt neloiali, parasesc repede organizatia, sunt rasfatati/cocolositi, sunt lipsiti de respect, se cred indreptatiti sa primeasca toate privilegiile. In opinia mea, este nevoie de o alta abordare din partea liderilor, o mentalitate mai flexibila si in orice caz abandonarea prejudecatilor fata de reprezentantii acestui segment

Gabriela Puskas

Studiile internationale demonstreaza nu doar ca tinerii nu creeaza probleme in companii, ci, din contra, acestia aduc pe piata muncii abilitati tehnice superioare si vin cu o gandire la scara globala. In plus, spune consultantul, Generatia Y manifesta o serie de caracteristici innascute, precum ambitie, stima de sine si spirit competitiv, care ii pot face niste angajati foarte motivati, independenti si optimisti.

Insa pentru a-si manifesta in mod constructiv toate aceste calitati si abilitati, tinerii au nevoie de un leadership puternic, in caz contrar, prefera sa plece dintr-o companie.

"Este sarcina liderului sa scoata la suprafata si sa elimine din organizatie orice prejudecata la adresa Generatiei Y, sa priveasca dincolo de perceptiile superficiale pe care le-ar putea avea despre ei, pentru a le putea cultiva si fructifica talentul si potentialul in organizatie. Ei sunt oamenii pe care ii vor conduce in deceniile urmatoare. Provocarea liderului este sa conceapa joburi si situatii de munca in care celor din Generatia Y sa le fie bine fructificate aceste calitati iar organizatia sa inoveze si sa prospere", a declarat Gabriela Puskas.

Cum trebuie sa se adapteze leadershipul cerintelor Generatiei Y

Cu atat de multe generatii in piata muncii, rolul liderilor nu este deloc usor. Acestia trebuie sa inteleaga si sa se adapteze la stilurile diferite de personalitate si necesitatile fiecarei generatii. Pentru a mentine o buna cooperare si comunicare in cadrul companiei, liderii trebuie sa afle cum gandesc angajatii, cum reactioneaza si cum vor sa fie tratati. Acest lucru este cu atat mai valabil in relatia cu angajatii generatiei Y si Z, care sunt foarte sensibili la modul de comunicare si la stilul de leadership.

In organizatiile de astazi, liderii care recunosc nevoia de a comunica bine cu oricine, indiferent de stil, vor reusi sa atraga si sa-si pastreze oamenii cei mai talentati. Intelegand stilurile de personalitate ale celor din echipa, liderii vor reusi sa-i accepte si sa-i aprecieze mai bine si totodata se vor intelege mai bine si pe ei insisi

Gabriela Puskas

Un alt element esential pentru lideri este atentia pe care trebuie sa o acorde propriilor mentalitati. "Daca adopta miturile privind generatiile Y si Z, va deveni dificil sa-i conduca, daca nu chiar imposibil. Liderii care inteleg ce schimbari aduc aceste grupuri in procesul muncii vor fi mai capabili sa-si pregateasca organizatiile pentru a atrage si pastra angajatii cei mai talentati.
Generatia Y isi doreste, cum spuneam, un leadership autentic si durabil, lideri care sa le ofere feedback constructiv, sa-i indrume pe traseul carierei, sa-i asculte, sa-i corecteze cand e nevoie si sa-i laude cand este cazul", a completat aceasta.

Liderii eficienti comunica eficace, spune Gabriela Puskas. "Cand apare lipsa de comunicare, de cele mai multe ori emitatorul mesajului da vina pe primitor pentru faptul ca nu l-a inteles. In activitatea noastra de consultanti, am constatat de cele mai multe ori ca lucrurile stau exact invers. De regula, de vina este emitatorul mesajului. Un lider bun intelege aceasta responsabilitate si se preocupa sa-si imbunateasca stilul si tehnicile de comunicare", a spus aceasta.

Cum generezi performanta intr-o companie cu mai multe generatii de angajati

Gabriela Puskas considera ca liderii care inteleg schimbarile aduse de generatia Y vor fi in avantaj. "Din ce am observat, multe eforturi de schimbare esueaza la scurt timp dupa ce au fost introduse. Rezistenta la schimbare, inertia, mentalitatea rigida si alte forte franeaza schimbarile care nu sunt sustinute cu vigoare in toata organizatia. Daca luam in serios tranzitia catre o forta de munca dominata de generatia Y, este clar ca avem de-a face cu o schimbare de o importanta cruciala pentru organizatie", a declarat aceasta.

Gabriela Puskas propune cateva idei pe care organizatiile le pot aplica: tinerea sub observatie a actiunilor pe care vor sa le intreprinda managerii; pastrarea legaturii cu angajatii din prima linie a implementarii schimbarii; recunoasterea si recompensarea progresele facute; stimularea sustinerii reciproce a oamenilor in cursul schimbarii; incorporarea comportamentelor si rezultatelor dorite in sistemul de management si monitorizarea rezultatelor obtinute vor avea cu siguranta efecte pozitive.

Angajatii au nevoie de feedback din partea liderilor, trebuie sa stie cum le este evaluata munca si ce ar trebui sa imbunatateasca. Discutiile regulate cu sefii lor ii pot ajuta sa fie mai productivi si creativi.

Citeste si: Cat de diferite sunt Generatiile X, Y, Z? Cum se raporteaza la munca si ce asteptari au de la job?

Sursa foto: Shutterstock / Monkey Business Images

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri