In ultimii ani, comertul a fost domeniul de activitate ales cel mai frecvent de catre antreprenori. Numarul persoanelor din Romania care au devenit interesate de o afacere de retail a crescut, iar una dintre explicatii este legata de comertul online. Acest lucru indica totodata o creste a concurentei, atat pentru magazinele online, cat si pentru cele fizice.

Prin urmare, viteza cu care antreprenorul isi poate implementa ideea devine esentiala. Nu e recomandat sa te grabesti cand pui la punct planul de afaceri si strategia pentru compania ta, inclusiv sursele de finantare, asigurarea stocului si propunerea de valoare pentru consumatori. Odata ce incepi sa pui aceste lucruri in practica, nu ar trebui sa eziti. In caz contrar, poti deveni vulnerabil in fata concurentei. Chiar daca nu ai la momentul respectiv un competitor direct, nu inseamna ca nu va aparea unul intre timp.

De aceea, e important sa faci pregatiri de la început. Fara dotarile si aparatura necesare, nu vei putea incepe cu adevarat activitatea firmei. Fiecare afacere are nevoi diferite, in functie de obiectivele strategice de business, insa exista cateva aspecte comune. Iata care sunt principalele lucruri necesare pentru o noua afacere in retail:

1. Aparatele obligatorii prin lege

Magazinele fizice trebuie sa aiba o casa de marcat, insa aceasta obligatie nu se aplica si magazinelor online, cu o conditie: sa incaseze platile prin card, transfer bancar sau printr-o firma de curierat. Magazinele online pot emite factura cu un program de facturare.

Initial, nu trebuie sa achizitionezi un POS, care este obligatoriu prin lege pentru magazinele cu cifra de afaceri mai mare de 10.000 de euro. Insa, chiar daca nu iti cere legea sa ai un POS de la inceput, e bine pentru afacere sa le oferi clientilor optiunea platii cu cardul.

2. Aparatura pentru managementul stocului

Un cititor coduri de bare este esential pentru vanzarea rapida a produselor, dar si pentru managementul stocului. Cu un program de gestiune al stocurilor si cu un cititor de bare, poti monitoriza inventarul in timp real, poti genera rapoarte de vanzari si poti comanda la timp produsele de la furnizori.

Totodata, produsele trebuie sa fie etichetate. Cu cat este mai mare inventarul, cu atat poate dura mai mult etichetarea produselor. De aici importanta unui aparat de etichetat eficient.

3. Aparatura pentru birou

Ca sa ai un magazin de succes, vei petrece si o parte din timp la birou. „Hartiile” nu se termina odata cu obtinerea tuturor autorizatiilor pentru infiintarea firmei. Vei avea de realizat rapoarte, contracte si, chiar daca nu iti tii singur contabilitatea, tot vei avea de-a face cu facturi si acte, registre si situatii. Ca sa desfasori eficient aceste operatiuni, este necesar un computer si o imprimanta multifunctionala.

4. Accesorii si consumabile

Majoritatea sunt legate de activitatea de birou. Vei avea nevoie de lucruri precum un top de hartie, banda adeziva, foarfeca, pixuri si, in cazul magazinelor fizice, role pentru casa fiscala. Totodata, vei avea nevoie de ambalaje pentru produsele vandute. Pentru un magazin fizic, acest lucru inseamna diferite tipuri de pungi, iar pentru un magazin online, cutii impreuna cu alte ambalaje care sa protejeze produsul pe timpul livrarii. In plus, spatiul in care vor intra clientii trebuie sa arate cat mai curat si ingrijit, dar nici depozitul nu trebuie neglijat. Prin urmare, vei avea nevoie de produse de curatenie pentru podele, geamuri si mobila, potrivit Small Biz Trends.

5. Mobila si accesorii pentru produse

Pentru un magazin fizic, vei avea nevoie de rafturi cat mai potrivite pentru expunerea produselor tale. Insa atat magazinele fizice, cat si cele online, au nevoie de rafturi pentru depozitare. Daca ai produse sensibile la caldura precum alimente sau racoritoare, vei avea nevoie de lazi sau vitrine frigorifice. Pe langa acestea, va trebui sa achizitionezi accesorii ca sa iti pui in evidenta produsele, insa acestea depind de produsele pe care le ai la vanzare. Spre exemplu, pentru un magazin de haine, sunt necesare umerase, manechine si oglinzi de proba.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri