Pentru tinerii antreprenori, pentru freelanceri sau pentru cei care obisnuiesc sa-si duca munca de la birou in propria casa, un spatiu de lucru eficient este foarte important pentru a putea ramane productivi.

Oricat de frumoasa pare ideea orelor de lucru petrecute la o cafenea, de cele mai multe ori vei avea nevoie de intimitate si de un spatiu in care sa-ti poti desfasura activitatea in cel mai profesionist mod cu putinta. Astfel, un birou la tine acasa poate parea o idee foarte buna, insa va fi utila daca respecti anumite reguli si eviti unele greseli destul de comune.

6 greseli de evitat daca vrei sa-ti faci un birou la tine acasa:

1. Nu ai un spatiu dedicat exclusiv pentru munca

Nu este suficient sa ai o masa de birou amplasat in coltul unei camere ca sa poti spune ca ai un spatiu de lucru. Odata ce te-ai decis ca vrei sa lucrezi de acasa, este timpul sa faci unele modificari si sa-ti transformi chiar una dintre camere intr-un spatiu dedicat pentru firma ta. Acest lucru te va ajuta sa te delimitezi complet de faptul ca lucrezi de acasa, acolo unde de cele mai multe ori productivitatea este extrem de scazuta.

2. Scapi din vedere detalii care iti pot afecta productivitatea

Si pentru ca am ajuns la capitolul productivitate, aceasta este foarte importanta, mai ales atunci cand lucrezi de acasa. Desi vei scapa de timpul pe care in mod normal il vei petrece in trafic, productivitatea poate sa scada tocmai din cauza starii de confort pe care mediul intim o poate produce. Spre exemplu, lumina din birou poate fi un factor negativ in cautarea unei productivitati mai mari. Potrivit unui studiu realizat de American Society of Interior Design, 68 la suta dintre angajatii din Statele Unite ale Americii se plang din cauza luminii de la birou, considerand ca aceasta le afecteaza productivitatea. Acesta este si motivul pentru care trebuie sa apelezi la solutii de iluminat profesional pentru biroul tau de acasa, ca sa te bucuri de un mediu de lucru mai bun.

3. Nu ai o zona dedicata clientilor

Faptul ca ai inceput sa lucrezi din locuinta ta nu inseamna neaparat ca nu vei fi niciodata vizitat de parteneri sau clienti. Acesta este si motivul pentru care ar trebui sa iei serios in calcul posibilitatea de a instala o zona dedicata acestora, izolata, in care sa puteti discuta probleme de afaceri in intimitate si confort.

4. Pui siguranta pe locul 2

O firma care isi are sediul in propria ta locuinta va trebui si securizata. Si asta pentru ca vei tine in birou registre importante, actele firmei, facturi si date confidentiale. Nu pune niciodata siguranta pe locul 2, ia masuri anti-incendiu, fa-ti o asigurare de locuinta si securizeaza usa de la birou.

5. Nu ai un acord scris din partea locatarilor din cladire

Desigur, atunci cand vei dori sa iti deschizi o firma cu sediul social in apartamentul tau, vei fi obligat sa ceri din partea locatarilor din cladirea in care locuiesti semnaturi prin care sa isi dea acordul pentru activitatea ta. Nu este ceva foarte complicat si rareori vor fi probleme, insa este o formalitate care daca nu e dusa pana la capat chiar poate sa iti puna afacerea in pericol.

6. Pierzi contactul cu partenerii

O ultima greseala pe care nu vrei sa o faci odata cu deschiderea unui birou in propria ta locuinta este ruperea legaturilor sociale cu partenerii si clientii tai. Ce inseamna asta? Inseamna sa nu mai iesi din birou, sa nu mai discuti fata in fata cu persoane care te pot ajuta cu informatii importante si sa te izolezi prea mult in biroul tau din apartament. Relatiile de business te pot ajuta sa ai succes sau nu, iar modul in care stii sa le tii in viata trebuie sa devina o prioritate pentru tine.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri