Proportia persoanelor adulte in varsta de munca (15-64 ani), care iau parte la programe de educatie formala sau non-formala ori la programe de formare profesionala, a crescut in ultimul deceniu in Uniunea Europeana, de la 35,2% in 2007 la 45,1% in 2016, insa Romania se situeaza pe ultimul loc in Uniunea Europeana, cu o rata de participare de doar 7% in 2016, potrivit Eurostat.

In 2016, cea mai ridicata rata de participare la programele de educatie sau formare profesionala se inregistra in Olanda (64,1%) si Suedia (63,8%). In Austria, Ungaria, Finlanda, Marea Britanie, Germania, Franta si Germania, rata de participare la programele de educatie sau formare profesionala era cuprinsa intre 50% si 60%, scrie Agerpres.

Cele mai scazute rate de participare la programele de educatie sau formare profesionala se inregistrau in Bulgaria (24,6%), Grecia (16,7%) si Romania (7%).

Adultii participa in principal la programe de educatie non-formala, precum cursuri de pregatire profesionala care au legatura cu locul de munca, acestea fiind cele mai multe, precum si la cursuri de cultura generala sau deprinderi de viata, care sunt organizate in afara sistemului de educatie formala.

La nivelul Uniunii Europene, 42,6% dintre adulti au luat parte la programe de formare profesionala (training) non-formale in 2016, comparativ cu 5,8% dintre adulti care au participat la programe de educatie profesionala formale. In Romania, 5,6% dintre adulti au luat parte la programe de formare profesionala non-formale in 2016, comparativ cu 1,7% dintre adulti care au participat la programe de formare profesionala formale.

Citeste si:
Eurostat: Industria trage in sus economia Romaneasca
Eurostat: Romania, printre...

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
UE a produs anul trecut lumanari in valoare de 1,638 mld. euro