Dezbaterile legate de felul in care Millennials si tinerii din Generatia Z au schimbat si vor continua sa transforme piata muncii au impartit antreprenorii, managerii si specialistii in resurse umane in doua tabare, insa termenii antagonici pe care i-au pus in discutie ajuta atat angajatorul, cat si angajatii sa inteleaga mai bine fenomenul care este in plina desfasurare. Despre care sunt particularitatile fiecarei generatii, dar si despre cum arata organzatia viitorului in contextul schimbarilor pe care tinerii la aduc in piata muncii, au vorbit Vlad Stoicescu, cercetator si strateg, si Sorin Axinte, antreprenor si dezvoltator in domeniul roboticii, in emisiunea "Inspiratie in Business", realizata de wall-street.ro.

Potrivit teoreticienilor, Millennials au venit in campul muncii cu anumite particularitati la care nu vor sa renunte cei din Generatia Z. In acelasi timp, insa, cele doua generatii sunt complet diferite in comportament si in ceea ce sunt dispusi sa accepte de la sefii lor. Practica demonstreaza ca teoriile se probeaza.

Vlad Stoicescu este speaker la conferinta HR 2.0, in care vom discuta despre cele mai interesante tendinte din piata muncii. Vezi mai multe detalii despre eveniment si inscrie-te gratuit pentru participare.

"Organizatia viitorului este o organizatie in care, fizic, un tanar nu-si va avea locul. El va fi acolo prin metode tehnologice, iar contributia lui va fi foarte importanta. Tinerii din Generatia Z nu pot fi priviti doar ca o resursa umana intr-un proces de productie, trebuie priviti si ca o resursa de consum. Productia respectiva o sa mearga in piata la aceeasi persoana", a declarat Vlad Stoicescu, cercetator si strateg.

In prezent, specialistii incearca sa construiasca unelte de leadership pentru a putea sa ii aduca pe tineri pe o traiectorie care sa corespunda cu vechile structuri ale corporatiei. "In momentul de fata, multe corporatii merg fara o directie in incercarea de a gasi viitoarea structura. Angajatul nu mai raspunde la structura respectiva. Au crezut ca au gasit-o. Pe vremea Millennials, Google si-a facut cel mai atractiv sediu din lume. Era pe locul unu, in Forbes, la intentia de angajare. Trei ani mai tarziu, nu se mai afla deloc in clasamentul Forbes", a adaugat Vlad (foto sus).

Sorin Axinte este dezvoltator in domeniul roboticii si, spre deosebire de multi alti antreprenori, are un mod diferit de a explica modul in care tinerii din generatiile Y si Z slefuiesc piata fortei de munca.

"Nu stiu daca e o mare diferenta in relatia cu tehnologia a celor trecuti de 30 de ani si a lor (Millennials si Generatia Z - n.r.). Organic, nu e ceva diferit. Este o suma de oportunitati care lor le-a slefuit comportamentul", a spus Sorin Axinte (foto jos).

Acesta accepta ca exista totusi cateva diferente intre Millennials si tinerii din Generatia Z, care vin de la asteptarile si prioritatile pe care le au, dar si de la felul in care arata lumea lor. "Una dintre diferente tine de timpul de lucru. Eu fac parte dintr-o generatie pentru care programul de lucru era "cat este nevoie". Acum, ei incearca sa isi protejeze viata personala de cea profesionala si le compartimenteaza", a mai spus Sorin.

La inceputul anilor 2000 a circulat o teorie potrivit careia consumul si economia vor fi date peste cap pentru ca Millennials sunt diferiti de generatiile dinainte lor. "Se vede acum ca sperietura cu Millennials nu a avut nicio baza reala", a adaugat Sorin.

Dupa ce angajatorii s-au adaptat cerintelor Millennials, acum trebuie sa o ia de la capat cu tinerii din generatia Z, care vin cu nevoile lor speciale."Tinerii din Generatia Z au venit in campul muncii, au acceptat tot ce au construit Millennials inaintea lor, accepta ecosistemul ca si un bun dat, dar nu acela este stimulul pentru ei. Tinerii care intra in campul muncii vor sa invete, cauta perspective de dezvoltare. Practica arata ca tinerii vor sa invete la locul de munca un skill pe care sa il fructifice si la urmatorul loc de munca", a declarat Vlad Stoicescu.

In plus, spre deosebire de Millennials, tinerii din Generatia Z folosesc foarte mult platformele de educatie online, de unde devoreaza, pur si simplu, informatiile. Obtin diplome de pe aceste platforme, pe care le pun in portofoliu si cu care se prezinta in fata angajatorului.

"Este un paradox", spune Sorin, incercand sa explice de ce tinerii nu mai sunt loiali unui singur angajator si de isi doresc mai multe experiente de munca.

"Asta e lumea pe care noi am creat-o pentru ei si acum ne miram ca ei incearca sa se adapteze. Intr-o lume in care, in ultimii 15-20 de ani, ne-am invatat sa concediem oameni. Ne miram ca ei nu mai conteaza pe stabilitatea jobului? Este un reflex de aparare. Vor experiente multe pentru ca trebuie sa fie pregatiti pentru orice", a precizat Sorin.

O societate care este in schimbare favorizeaza oamenii care stiu sa faca multe lucruri si care stiu sa se adapteze. "Pe de o parte cerem specialisti, iar pe de alta, cream o lume care ii pedepseste pe specialistii statornici. Tinerii din generatiile Y si Z se comporta ca orice generatie in teritoriul pe care il gasesc pana ajung la butoanele de putere. Atunci, unii dintre ei vor deveni aparatori ai status-quo-ului, asa cum le-au construit ei", a mai explicat acesta.

Insa in toata discutiile legate de diferentele de generatii trebuie sa tinem cont de un factor important: demografie. "Numarul de angajtori privati si de stat este mai mare ca niciodata si numarul de angajabili este mai mic ca niciodata. Asta inseamna ca va creste pretul resursei, adica toate costurile pe care trebuie sa ti le asumi cand nu vei angaja acea resursa", a conchis Sorin.

Urmareste emisiunea integral:

Citeste si: Angajator: Liderii care nu se adapteaza noilor generatii de tineri nu vor supravietui

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri