Devine frustrant atunci cand angajatii tai nu respecta deadline-urile proiectelor sau cand nu reusesc sa obtina la timp informatiile de care ai nevoie. Este cel mai usor (si la indemana) sa dai vina pe ei pentru ca firma ta nu este productiva. Dar nu asta e solutia! Un studiu recent, realizat de o companie internationala de training si consultanta, arata ca e suficient ca un singur angajat sa nu isi faca bine treaba pentru ca performanta intregii echipe sa scada cu circa 24%.

Studiul citat a identificat cele mai frecvente greseli pe care angajatii unei companii le fac si care pot afecta productivitatea intregii echipe, potrivit fastcompany.com:

1. Nu isi stabilesc un plan de lucru sau refuza sa colaboreze cu colegii. Acesti angajati risca sa lucreze haotic, ineficient si vor ajunge, intr-un final, sa nu isi mai poata respecta deadline-urile.

2. Nu isi stabilesc prioritatile si ajung sa isi dedice prea mult timp unor sarcini secundare.

3. Pe ultima suta de metri raman surprinsi de cate sarcini au de indeplinit, de sedintele si de termenele limita de care au uitat.

4. Lasa mereu impresia ca sunt extrem de ocupati, insa nu reusesc niciodata sa faca cele mai importante si urgente lucruri.

Toate aceste greseli afecteaza munca echipei, oamenii ajung sa isi piarda increderea in ei, devin din ce in ce mai putin productivi, calitatea muncii lor scade semnificativ, iar asta se reflecta mai departe in calitatea serviciilor pe care le furnizeaza clientilor.

Luate separat, aceste greseli pot parea destul de minore, insa puse impreuna pot genera un impact semnificativ asupra companiei, a explicat Justin Hale, trainer in cadrul companiei care a realizat studiul. "Oamenii au cele mai bune intentii, dar isi supraestimeaza abilitatea de a gestiona toate responsabilitatile pe care le au de indeplinit", a adaugat specialistul, care considera ca pentru a reusi, o echipa trebuie sa invete sa aplice cateva strategii importante.

Invata sa-ti stabilesti prioritatile

Oamenii care nu stiu sa isi stabileasca prioritatile afecteaza productivitatea intregii echipe. "Asta se traduce in depasirea deadline-urilor. Fara un plan bine pus la punct, un angajat va ajunge sa munceasca des peste program, va pleca in fiecare zi de la birou epuizat, dar fara sa realizeze nimic important. In timp, asta ii va afecta satisfactia cu munca si gradul de motivare si implicare. Studiile au demonstrat ca un om este cu adevarat satisfacut atunci cand reuseste sa faca ce isi propune. Este un sentiment care il ajuta sa evolueze si sa isi doreasca mai mult", a declarat Justin Hale.

Inainte de a incepe un proiect este important pentru fiecare angajat sa isi defineasca fiecare etapa a muncii si sa se asigure ca lucreaza la ce trebuie si sa nu isi pierde timpul cu lucruri care nu ii sunt de folos.

"Prea multi oameni nu au un inventar curat si clar cu lucrurile pe care le au de facut: mari, mici, importante, neimportante, strategice, nestrategice. Atunci cand nu le este clar ce au de facut, e dificil sa isi dea seama daca se afla pe directia buna. Nimic nu trebuie sa ne suprinda in munca noastra. Multi oameni tind sa dea vina pe "neprevazut" atunci cand isi dau seama ca nu lucreaza eficient", a mai spus acesta.

Lucrul in echipa ii ajuta pe oameni sa aiba un control asupra muncii lor. In felul acesta pot primi feedback in mai multe etape ale proiectului si vor sti mereu in ce stadiu sunt, daca trebuie sa corecteze ceva sau daca au pierdut prea mult timp cu o sarcina sau alta.

Invata sa negociezi

Inainte de a spune "da" sau "nu" unei solicitari din partea unui coleg e important sa raspundem la doua intrebari simple: "Cum pot sa contribui?" si "Care este termenul limita la care trebuie sa predau proiectul?".

"Mereu suntem tentati sa acceptam atunci cand un coleg sau seful ne propune sa lucram la un nou proiect, chiar daca suntem deja ocupati cu un unul mai vechi. Nu asta e problema. Problema este ca, de cele mai multe ori, presupunem ca noua sarcina trebuie indeplinita cat mai repede si ajungem sa fim depasiti de toate cate avem de facut. Tocmai de aceea e important sa intrebam de la inceput cat timp avem sa lucram la noua tema", a explicat Justin Hale.

E important sa vorbesti cu colegii despre cum puteti colabora la noul proiect. Hale sugereaza si un raspuns: "Vreau sa contribui, insa astea sunt proiectele la care trebuie sa lucrez cu prioritate. Ma poti ajuta sa integrez noul proiect printre cele pe care le am deja in lucru?".

Avand aceasta discutie, vei arata colegilor sau sefului ca esti dispus sa contribui, dar in anumite conditii, astfel incat munca ta sa nu fie afectata de noile responsabilitati. Poti sa fii un team player, dar in acelasi timp sa iti protejezi propriul timp. Problema nu se pune doar/doar, exista mereu cale de negociere.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri