In cariera oricarei persoane au loc niste cicluri. Angajatii au in medie de-a lungul vietii profesionale sapte sau mai multe etape in cariera. Intrebarea “ce vrei sa devii” nu mai este adresata doar elevilor de liceu, ci si celor aflati la inceput de cariera, la mijlocul acesteia sau chiar inainte de pensionare. Iata insa intrebarea simpla care te ajuta sa mergi cu succes mai departe in cariera.

Piata muncii se schimba rapid, datorita evolutiei tehnologice, globalizarii si schimbarilor economice, iar angajatii pot fi presati sa schimbe domeniile sau companiile la un moment dat in cariera.

Asadar, intrebarea actuala este “Ce vrei sa devii mai departe?”. Sau o intrebare si mai buna pe care sa ti-o pui cand iti doresti sa faci o noua miscare in cariera este “Ce problema vreau sa rezolv?", scrie Forbes.

Avantajele acestei intrebari din urma sunt:

  1. Nu te “inchizi” intr-o anumita titulatura. Structura pe care o ofera un titlu poate parea atragatoare, dar si inselatoare in acelasi timp. Depinde mult de industrie, de dimensiunea companiei si de piata de profil pentru ca responsabilitatile unei anumite pozitii sa fie exact aceleasi ca in descrierea sa. Insa, chiar si asa, oamenii prefera organizatiile si etichetele, asa ca nu de putine ori etichetele sunt foarte importante intr-o cautare de job sau intr-o reorientare in cariera. Intrebandu-te ce problema vrei sa rezolvi, iesi “din cutie” si te poti concentra pe sarcini si rezultate si mai putin pe titluri.
  2. Te incurajeaza sa gandesti diferit. Cand fac o schimbare in cariera, multi raman blocati mentalitatii "ce pot face cu abilitatile pe care le am", cand ar trebuit de fapt sa gandeasca "Ce imi doresc cu adevarat sa fac". Oamenii ar trebui sa se gandeasca mai des ca au abilitati transferabile, care se traduc in multe posibilitati de cariera, asa ca nu ar trebui sa se limiteze la caile traditionale de a avansa, devenite deja irelevante. Mult mai multa eficienta au angajatii care se gandesc care le sunt abilitatile pe care vor sa le foloseasca in noul post si ce rezultate vor sa aiba, decat sa se tot intrebe "oare la ce sunt bun". Chiar daca angajatul ajunge intr-un job care nu este exact cel visat, macar este cu un pas mai aproape de cariera dorita, decat sa ramana blocat intr-o traiectorie rigida.
  3. Nu trebuie sa fii bun la toate. Atunci cand explorezi noi variante in cariera, este normal sa te blochezi la inceputul cautarilor, gandindu-te ca tu nici macar nu stiai ca acele posturi exista. In Nomenclatorul Meseriilor sunt mii de denumiri, iar sansele ca o persoana macar sa fi auzit de o parte dintre ele sunt extrem de mici. Cand te intrebi ce problema vrei sa rezolvi, nici nu trebuie sa stii denumirile joburilor pentru a explora zonele de interes pentru cariera ta.
  4. De obicei, exista mai multe raspunsuri. Multe persoane aleg cu teama un nou drum in cariera, iar aceasta frica pune si mai multa presiune pe alegerea corecta. Cand esti concentrat pe problemele pe care vrei sa le solutionezi, iti dai seama ca sunt o multime de posibilitati care se potrivesc abilitatilor si intereselor tale, cat si pe nevoile pietei. Ideal este sa nu fii acaparat nici de ideea de "a-ti urma pasiunea", pentru ca poti avea mai multe pasiuni, iar unele pot fi compatibile cu o profesie, in vreme ce altele este mai bine sa ramana la stadiul de hobby. Intrebarea "ce problema vreau sa rezolv" te ajuta sa gasesti idei, fara a te lasa intimidat de alte aspecte.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri