Furnizorul de servicii de outsourcing Genpact, care a ajuns la 3.000 de angajati in tara noastra, angajeaza anual 1.000 de persoane, o parte importanta dintre noii veniti sunt inlocuiri ale celor care au parasit compania. Partea materiala ramane importanta, insa tot mai multi candidati se uita dupa oportunitatile de dezvoltare a carierei, sustin reprezentatii companiei.

“Crestem in fiecare an cu noi si noi clienti. (…) Implementam mult interviurile video in recrutare. La nivel de Romania angajam anual 1.000 de oameni din extern, insa aceasta cifra este in crestere. Anul acesta, pana in prezent, suntem la 1.100, in Cluj si Bucuresti, suntem curiosi cum vom incheia anul”, a declarat Mirabela Ionescu, recruitment manager Genpact.

Migrarea personalului reprezinta provocarea majora a departamentului de resuse umane al companiei.

“Industria in care noi o reprezentam, de servicii profesionale, este o industrie foarte competitiva. Parte din acesti 1.000 de angajati, din pacate, acopera plecari. Avantajul de a fi primi in aceasta industrie ne face o tinta usoara de fiecare data cand o companie noua intra in piata. Mare parte, din pacate, sunt inlocuiri, insa sunt si inlocuiri pentru ca ne uitam dupa profile diferite. De regula, cresterea noastra in regiune este mult mai mica decat cea globala, de vreo 5-10% pe an”, a explicat Crina Ilie, vice-presedinte de HR al Genpact, in cadrul evenimentului HR Uncovereed, organizata de BusinessMark.

Potrivit acesteia, printre cele mai interesante pozitii recrutate anul acesta sunt cele de specialisti care asigura suport pentru drone.

Beneficiile dorite de candidati

Crina Ilie a precizat ca in industria serviciilor de outsourcing nivelul salarial ramane important pentru candidati, insa tot mai multi se uita dupa oportunitatile de dezvoltare in cariera.

“Pana acum doi ani selectam in Romania cu preponderenta absolventi, pentru ca avem o scoala interna prin care ii crestem. In ultima perioada, media de varsta si calitatile pe care le cautam se schimba. Acum doi ani media de varsta era de 27 de ani si brusc a crescut spre 32-33 ani, pentru ca partea de doar limba straina nu mai este suficienta, avem nevoie de competente in domeniu, de adaptabilitate, de dorinta de a invata. In continuare partea materiala este importanta, insa se ajunge la un platou, pentru ca salariile din Euopa de vest cu cele din Est sunt la acelasi nivel. La noi angajatii raman pentru cariera”, a adaugat Crina Ilie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri