Decizia privind majorarea varstei legale de pensionare trebuie foarte bine cantarita, pentru a da celor care doresc posibilitatea sa munceasca si dupa implinirea varstei de pensionare, dar si pentru a tine cont de o tendinta din societate, aceea de a munci cat mai putin, de a se pensiona cat mai devreme, a declarat joi ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, citata de Agerpres.

"Decizia trebuie foarte bine cantarita, am si eu semnale in sensul in care simt ca in societatea romaneasca oamenii vor sa se pensioneze cat mai devreme. Multi dintre cei care sunt aproape de varsta pensionarii isi pun problema sa se pensioneze cat mai devreme. Exista o tendinta in societatea romaneasca de a munci cat mai putin si cred ca trebuie o justa masura pentru a da, intr-adevar, posibilitatea celor care doresc (sa munceasca dupa implinirea varstei actuale de pensionare, n.r.), dar in acelasi timp de a tine cont de o tendinta pe care o vad si eu in societate, de aceea nu ma grabesc sa iau decizii in lipsa unei discutii", a precizat Violeta Alexandru.

Aceasta a afirmat ca discutiile institutionale pe care le au oficiali din cadrul Ministerului Muncii pe subiectul posibilitatii cresterii varstei de pensionare vor fi urmate de o dezbatere publica pe acest subiect.

"Constatand ca in toata Europa exista o discutie si o preocupare fata de acest subiect si ca urmare a nevoii de a intelege in ce masura se pot gasi masuri active pentru a-i stimula pe cei care doresc, subliniez acest lucru, sa desfasoare in continuare o activitate peste varsta limita de pensionare, am inceput sa analizam, in interiorul Ministerului, fiind departe de a vorbi despre o decizie in acest sens, respectiv despre masuri concrete pe care le vad deja clar ca intamplandu-se in perioada urmatoare, am inceput sa documentam subiectul. Nu cred ca e de luat o decizie in aceasta privinta fara o dezbatere in societate, fata de experienta pe care am vazut-o la nivel european in reuniunea pe care am avut-o cu ministrii Muncii de acum cateva saptamani, tari europene importante sunt preocupate activ de aceasta chestiune", a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a apreciat ca nivelul mai mic al sperantei de viata din Romania fata de cel din alte state europene obliga la realizarea unei dezbateri publice in societatea romaneasca pe subiectul posibilitatii cresterii varstei de pensionare.

"Fata de preocuparea colegilor mei (europeni, n.r.), personal gasesc ca numai sub aspectul diferentei care exista intre speranta de viata din Romania si cea din alte tari, merita sa facem mai intai o dezbatere, merita sa vedem cum imbratiseaza societatea si care sunt reactiile pe care aceasta ni le da cu privire la o eventuala masura. Suntem departe de a lua o decizie, insa vazand de la nivel european o tendinta a tarilor membre UE de a genera o schimbare in aceasta privinta, m-am simtit datoare sa documentam si noi, astfel incat, pe masura ce se contureaza propuneri, scenarii, daca vom veni cu mai multe variante le vom scoate in dezbaterea publica si, in functie de cum reactioneaza societatea, se va trece la masurile care se impun", a declarat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat ca e constienta ca o astfel de masura ar avea un impact mai mare in sistemul public decat in cel privat.

"Ceea ce stiu de la inceputul acestei documentari este ca o eventuala decizie pe acest subiect are de fapt un impact in sistemul public mai mult decat il are in cel privat. Astazi si in sistemul privat poti sa ajungi la o intelegere cu cel cu care lucrezi, daca are nevoie de serviciile tale si sa ti le oferi in continuare. In fapt, masura va genera un impact in sectorul public, sunt constienta de acest lucru, de aceea nu ma grabesc sa va anunt niste decizii imediate pentru ca nu sunt in acest punct. Pe masura ce concluzionam pe o varianta intermediara, vom dezbate in societate, nu se va lua nicio masura in lipsa acestei discutii", a mentionat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adaugat ca ar fi absurd sa se decida cresterea varstei de pensionare in cazul in care societatea ar respinge in unanimitate aceasta varianta.

"E foarte bine ca se genereaza reactii, e foarte bine, mai grav este sa luam decizii in birou, cu usa inchisa, si sa nu tinem cont de ceea ce oamenii ne transmit ca semnale. Este absurd sa luam o decizie pe care societatea ti-o respinge in unanimitate. Voi fi atenta la toate aceste reactii, vom dezbate si se va trece la o concluzie a noastra, a echipei guvernamentale, impreuna cu cei care ne vor trimite reactii", a incheiat Violeta Alexandru.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, ca in prezent Romania nu este pregatita pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.

"In momentul de fata nu cred ca Romania este pregatita pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, insa cred ca se impune o discutie in spatiul public ca daca persoanele doresc sa opteze pentru cresterea varstei de pensionare, atunci sa o faca, dar nu cred ca vom ajunge in curand la o crestere obligatorie a varstei de pensionare", a spus Turcan intr-o conferinta de presa la Palatul Victoria.

Ea a aratat ca acest subiect privind posibilitatea optarii pentru cresterea varstei de pensionare a fost lansat in dezbatere publica.

"Se lucreaza la un proiect. Daca va aduceti aminte, exista si in Camera Deputatilor un astfel de proiect prin care sa poti sa optezi pentru a putea lucra pana la 70 de ani. Daca se va ajunge la concluzia ca exista o sustinere pentru aceasta idee, este posibil sa luam aceasta masura. In momentul de fata, nu cred ca poate fi pusa problema pensionarii obligatorii la 70 de ani", a spus vicepremierul Turcan.

Sursa foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri