CSM Bucureşti a anunţat suspendarea contractelor de activitate sportivă pe durata stării de urgenţă. Sportivii vor primi o indemnizaţie de 75 la sută din drepturile în bani, dar nu mai mult de 75 la sută din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2020.

„Clubul Sportiv Municipal Bucureşti traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, situaţie în care se află şi celelalte structuri sportive din România şi din întreaga lume. Pandemia de COVID-19 a dat peste cap strategiile tuturor, atât la nivel individual, cât şi colectiv.

Ca urmare a amânării pe termen nelimitat a tuturor competiţiilor sportive, hotărâri luate de federaţiile de specialitate, Clubul Sportiv Municipal Bucureşti a întrerupt activitatea tuturor secţiilor, sănătatea sportivilor şi iubitorilor de sport, a noastră, a tuturor, fiind pe primul loc.

Am dori să vă informăm că, având în vedere Ordonanţele militare nr. 1 şi 2/2020, prin care se suspendă, printre altele, activitatea sportivă, suntem obligaţi de Ordonanţa 30/2020 (articolul XV, alineatul 2) să suspendăm contractele de activitate sportivă pe durata stării de urgenţă.

Participanţii la activitatea sportivă beneficiază pe durata suspendării contractelor de activitate sportivă de o indemnizaţie de 75 la sută din drepturile în bani aferente activităţii sportive prestate, dar nu mai mult de 75 la sută din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2020 (număr 6/2020).

Decizia va fi suspendată în momentul în care oficialităţile vor ridica starea de urgenţă. Să sperăm că acest lucru se va petrece cât mai repede posibil. Trebuie să avem răbdare şi înţelegere, trebuie să dăm dovadă de maturitate, de solidaritate şi, suntem siguri, vom ieşi învingători şi din această teribilă încercare”, au anunțat oficialii clubului bucureștean.

La echipa bucureşteană, cele mai mari contracte le aveau jucătoarele echipei de handbal, de ordinul miilor de euro pe lună.

Citește și Lecții despre performanță și carieră de la Cristina Neagu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri