Pe măsură ce tot mai mulți oameni sunt afectați de pandemia COVID-19, este posibil să ai o stare de incertitudine și să te simți anxios în legătură cu schimbările care au loc, cum ar fi autoizolarea sau nevoia de a lucra de acasă. Astfel, ne dorim să îți oferim câteva sfaturi și trucuri despre cum să îți cresti productivitatea în timp ce lucrezi de la distanță.

Articol realizat de Roxana Crăciun, HR Manager Adecco, una dintre cele mai mari companii de recrutare din România.

1. Stabilește-ți un spațiu de lucru

Acolo unde este posibil, pregătește un loc din casă exclusiv pentru muncă, astfel încât să poți rămâne concentrat și să faci o separare între viața de birou și cea de acasă. Ia în considerare tot ceea ce ai nevoie pentru a-ți face treaba cu ușurință (cum ar fi laptopul/ computerul, încărcătorul, agenda, stiloul, un scaun confortabil, o iluminare potrivită etc.) și asigură-te că spațiul de lucru susține o postură sănătoasă pentru coloană.

2. Stabilește regulile de bază

Cu siguranta nu ești singurul care locuiește în casa ta. Indiferent dacă este vorba de colegul de cameră, partenerul de viață sau copilul, comunică-ți nevoile cu ei. Construiți împreună un plan care să funcționeze pentru toată lumea, astfel încât să te poți concentra pe angajamentele tale de muncă, dar și familie, în timpul liber.

Citește și Cum să lucrezi eficient din biroul de acasă. 9 sfaturi de pus în practică ACUM

3. Îmbracă-te adecvat (ca pentru birou)

Sunt confortabile pijamalele tale? Cu siguranță! Sunt însă și cea mai bună uniformă de lucru? Nu tocmai. Gândește-te să te îmbraci în fiecare zi așa cum o faci în mod normal într-un cadru oficial. Nu trebuie să porți acasă cel mai bun costum al tău (decât în cazul în care chiar asta vrei ), însă ar trebui să iei în considerare o ținută nouă în fiecare dimineață, la fel cum ai face în orice zi normală de lucru. Asta te va ajuta să te transpui într-o stare mentală mai profi.

4. Eticheta pentru întâlnirile video

Găsește un spațiu liniștit pentru întâlnirile pe care le ai pe Skype sau pe Teams. Butonul de mut ar trebui să devină cel mai bun prieten al tău. Atunci când nu vorbești, oprește pur și simplu microfonul, astfel încât să nu interfereze niciun zgomot de fond cu întâlnirea ta virtuală. Dacă mai apare copilul, cățelul sau pisica în cadru, nu te stresa, doar lucrezi de acasă. Depinde însă și cu cine ai stabilită întalnirea și ce este pe agendă.

5. Fă pauze, mănâncă bine și rămâi hidratat

E necesar să știi când trebuie să te îndepărtezi de computer. Uneori ai nevoie de o pauză de respiro, astfel încât să te poți întoarce la volumul de muncă simțindu-te reîncărcat și mai productiv ca oricând. Ai putea să iei o cafea, să te ridici și să te plimbi puțin prin casă (sau prin curte, dacă ai această opțiune), poți face exerciții fizice sau poți suna un coleg pentru o discuție informală. Nu uita să-ți pregătești masa de prânz și bineînțeles, să faci o pauză pentru a mânca. Îți recomandăm să păstrezi mereu o sticlă cu apă lângă tine, pe tot parcursul zilei.

6. Rămâi conectat și setează-ți obiective

Aliniază-ți sarcinile și obiectivele cu managerul, pentru a te asigura că aveți aceleași așteptări. De asemenea, este important să discuți în continuare cu membrii echipei și cu colegii tăi, chiar dacă nu vă întâlniți pe hol sau în bucătărie lângă expresor.

Gândește-te să faci liste de activități la începutul fiecărei zile. Acest lucru te-ar putea ajuta să te simțiți împlinit pe măsură ce mai rezolvi din taskuri. Dacă vreuna dintre activitățile tale pare descurajantă, încearcă să o împarți în obiective mai mici. Mai mult, nu uita să îți oferi și mici recompense pe parcurs! De exemplu, îți poți planifica pauzele după terminarea sarcinilor pentru a rămâne concentrat pe termen lung și pentru a preveni burnout-ul. Este important ca lista de sarcini să fie realizabilă, ținând cont de perioada de timp pe care o poți aloca în fiecare zi. Echilibrează lucrurile considerând cât timp vor dura sarcinile și cât timp ai de-a lungul zilei pentru a le îndeplini.

În funcție de nevoile tale, trimite un e-mail, planuiește o întâlnire virtuală, vorbește pe Skype/ Teams sau dă un telefon rapid. Când nu înțelegi mesajul din e-mail, ia o gură de aer, apoi reia informația și gândește-te că poți oricând să iei telefonul și să dai un telefon scurt.

7. Găsește un playlist care să te țină energizat

În timp ce unii oameni muncesc mai bine într-o liniște completă, alții au nevoie de ceva zgomot de fond pentru a funcționa eficient. O casă goală, fără zgomotul colegilor din jurul tău, te poate face să o iei razna uneori. Dacă te simți izolat, ascultă niște muzică. Pentru cei care au copii în jur, cu siguranță fredonează zi de zi cântecelele vesele ale acestora.

8. Ține-te de un program

Orele de lucru nu sunt doar pentru atunci când ești la birou. Încearcă să nu lași linia dintre muncă și viața personală să se estompeze și asigură-te că îți setezi timpul corespunzător pe parcursul zilei. Oprirea treburilor legate de birou la o anumită oră nu numai că te va ajuta să menții un echilibru sănătos între viața profesională și cea de acasă, dar te va și motiva să finalizezi toate sarcinile în intervalul de timp impus.

Este o perioadă a oportunităților de a ne conecta mai mult cu familia, dar și cu cei din echipă, de a face mai mult din ce planificam înainte, de a învăța lucruri noi și de a ne planifica timpul pentru echilibru și armonie pe toate planurile. Hai să ne bucurăm de moment și să exersăm prezența și reziliența în perioada acesta. Să fim bine!

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri