Guvernul ia în considerare posibilitatea creşterii cuantumului şomajului clasic, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Aceasta a subliniat că Guvernul a apelat până în prezent la plata şomajului tehnic pentru ca angajatorii să păstreze astfel locurile de muncă ale angajaţilor.

"Raţiunea acestui şomaj tehnic şi continuarea acestei măsuri de şomaj tehnic cu alte măsuri, dar care au legătură cu şomajul tehnic, este menţinerea legăturii şi continuităţii relaţiei dintre angajaţi şi angajatori. De aceea nu am făcut o investiţie în măsurile clasice de şomaj, pentru că am avut şi această opţiune - eu nu zic ca nu există şi această variantă, ba chiar reflectăm asupra posibilităţii creşterii cuantumului şomajului clasic, dar noi ne-am orientat şi ne-am asumat faptul că ne dedicăm măsurii şomajului tehnic, pentru că acesta înseamnă o suspendare temporară o contractului de muncă şi de unde premiza că se reunesc cele două părţi şi îşi reiau activitatea”, a afirmat Violeta Alexandru.

De aceea, nu înseamnă că nu sunt atentă la contractele încetate, ele sunt în acest moment puţin peste 260.000, nu înseamnă că mi se pare un nimic sau că nu ne interesează soarta acestor persoane, dar intenţia pe care o avem este aceea de a căuta soluţii pentru revenirea în activitate

Mulți angajatori au plătit din buzunar șomajul

Ministrul Muncii a estimat că o mare parte din angajatorii care au suspendat contractele de muncă ale angajaţilor au plătit din surse proprii indemnizaţia de şomaj tehnic.

"Unii dintre dânşii (angajatorii, n.r.), din faptul că noi am plătit undeva până în 600.000 de angajaţi prin şomajul tehnic, dar în Revisal apar 1.000.000 de contracte (suspendate, n.r.), arată că diferenţa este posibil să fie a unor entităţi care au plătit şomaj tehnic din sursele proprii. Adică nu au întrerupt contractul, au suspendat contractul, de unde presupun că au intenţia să reia activitatea cu acei angajaţi, din moment ce nu le-au încetat contractul", a declarat Violeta Alexandru.

Un număr de 1.027.824 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) şi până luni, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise luni de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Dintre acestea, 322.037 de contracte de muncă suspendate erau din industria prelucrătoare, 187.876 de contracte proveneau din sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 114.272 din domeniul hotelurilor şi restaurantelor (HoReCa).

Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă încetate de la declararea stării de urgenţă înregistrau luni un nou maxim de 260.171, astfel: 48.711 de contracte în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 45.899 în industria prelucrătoare, iar 35.570 de contracte în sectorul construcţiilor.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri