Europa revine încet la viață, odată cu ridicarea sau relaxarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-1. Statele europene și-au redeschis treptat activitățile comerciale și spațiile publice, în vreme ce tot mai multe persoane încep să se reîntoarcă la locurile de muncă. Doar că unii dintre noi se simt extrem de inconfortabil în noua situație și devin stresați când vine vorba de reluarea rutinei obișnuite de la serviciu, se arată într-o analiză BBC.

De la prima decizie a autorităților care ne-a impus un soi de arest la domiciliu, am visat cu toții la ziua liberării și la reîntoarcerea la o „viață normală” în care să putem bea în tihnă o bere la o terasă, să urmărim un spectacol la teatru sau să pierdem pur și simplu timpul la cumpărături în mall. Am visat la o călătorie cu trenul, la probatul hainelor într-un magazin și chiar la ideea de a da mâna cu cineva, scrie Digi24.

Însă, odată cu revenirea la locurile de muncă din cadrul așa-numitelor „servicii neesențiale”, unii dintre noi resimt o oarecare anxietate ori nu se simt deloc în largul lor în această perioadă.

Citește și Munca versus copii: 1 din 2 angajați recunoaște că lucrează cu dificultate de acasă

Acum, spre deosebire de zilele când lucram de acasă, drumul până la serviciu sau munca la birou sporesc riscul contaminării cu noul coronavirus. Nu mai deținem controlul așa cum credeam că o facem când petreceam mai mult timp în casă.

O primă explicație este că în toate aceste luni ne-am aflat într-o stare de perpetuă nesiguranță care a avut ca efect acumularea unor „cantități enorme de stres”, este de părere dr. Karen Cassiday, psiholog clinician și director la Anxiety Treatment Center of Greater Chicago.

Iar toate aceste stări nu vor dispărea dintr-o dată, avertizează psihologul. Acesta e motivul pentru care, în cazul unora dintre noi, ideea de a reveni la vechile obiceiuri nu este privită cu prea mult optimism.

„Atunci când ne confruntăm cu o problemă, dacă ne putem implica într-un fel în rezolvarea ei, acest lucru ne dă senzația că ne aflăm în control”, explică dr. Cassiday.

În schimb, în perioada pandemiei, cei mai mulți dintre noi am fost rugați să ajutăm nefăcând nimic. A trebuit să stăm, pur și simplu, în case. Revenitul brusc la muncă și la activitate nu va înlătura, dintr-o dată, senzația de neputință pe care am experimentat-o în timpul izolării la serviciu, spun psihologii.

Este în regulă să ne simțim, în această perioadă, neconfortabil în prezența altor oameni? Ce spun psihologii

În plus, carantina a venit și cu o serie de beneficii: faptul că poți petrece mai mult timp împreună cu familia și cu cei dragi, dispariția timpilor morți în trafic, în timpul deplasărilor la și dinspre serviciu sunt câteva dintre ele. Toate aceste dispar acum, odată cu „revenirea la normalitate”.

Poți citi și HPDI: Angajații marilor companii vor lucra de acasă circa 40% din timp, cel puțin până la finele lui 2020

„Mai puțin timp petrecut în trafic în drumul de la și dinspre serviciu a însemnat mai multe ore de somn, mai mult timp petrecut cu familia, mai puțină presiune socială”, arată dr. David Rosmarin, fondatorul Center for Anxiety din New York.

Reîntoarcerea la vechile obiceiuri înseamnă și părăsirea spațiului relativ sigur al locuinței pentru a înfrunta aglomerația de oameni de pe străzi sau din mijloacele de transport în comun.

„Să stai îngrămădit cu alte persoane într-un tren care face naveta, reprezintă, în sine, un stres de care mulți dintre noi încercau să scape lucrând part-time sau de acasă, încă dinainte de pandemie”, spune Karin Cassiday.

Oamenii de știință sunt de părere că actualele măsuri de distanțare sociale vor fi valabile o perioadă îndelungată, până când un vaccin va putea fi produs cu succes pe scară largă sau până la atingerea așa-numitei imunități de turmă.

Practic, atrage atenția dr. Rosmarin, această stare de neliniște sau stres pe care o vom experimenta în perioada următoare va face parte din „noua normalitate”.

„Ca oameni, ne confruntăm în permanență cu noi provocări. Iar asta este cât se poate de în regulă”, spune psihologul.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri