Din cauza pandemiei, transformată rapid în criză economică, firmele fac în perioada aceasta din ce în ce mai puține angajări. Aproximativ 80% din procesele noi de recrutare reprezintă înlocuiri pentru posturi existente și doar 20% sunt roluri noi. În acest context, candidații ar accepta salarii mai mici și poziții inferioare față de precedentele.

”Piața muncii din România s-a schimbat puternic de la începutul acestui an. Dacă din 2011 până în 2019 devenise o piață a angajaților, începând din luna martie a devenit o lume a angajatorilor. Candidații sunt din ce în ce mai mulți, iar joburile din ce în ce mai puține. În general, s-a dublat numărul de candidați pentru un job”, a declarat, pentru wall-street.ro, Sorina Faier, managing partner Elite Searchers.

Astfel, angajatorii își doresc de la noii angajați, pe de-o parte, experiență, motivație, loialitate, dar și salarii mai mici și flexibilitate mai mare.

”Dacă înainte îi alegeau cu mare grijă, acum sunt extrem de pretențioși, mulți angajatori mergând până la extremă, căutând idealul. Dar nu există candidatul perfect, ci angajatul potrivit. Este normal ca angajatorii să aibă temeri având în vedere perioada de incertitudine prin care trecem. De aceea, rolul nostru este să le oferim imaginea pieței actuale, să le indicăm salariile realiste și raportul corect dintre experiența, abilitățile și motivația candidaților, dar și bugetul pentru rolul respectiv”, a menționat aceasta.

Poți citi și: Goana după un loc de muncă: tot mai mulți români își caută joburi

Dorințele candidaților

Pe de altă parte, candidații care își caută activ un job sunt dispuși să accepte un salariu cu până la 20% mai mic decât precedentul, sunt deschiși către o poziție inferioară față de cea deținută, acceptă și o reprofilare sau sunt flexibili în privința modalității de angajare.

În schimb, angajații care au un job stabil sunt reticenți la o schimbare în perioada aceasta. Sau, dacă se lasă convinși, pretind salarii mai mari decât ar putea oferi un angajator în momentul acesta.

”Procesele de recrutare actuale durează cu până la 2 - 3 săptămâni mai mult. Cauzele sunt legate de multitudinea interviurilor avute atât de către firmele de recrutare, cât și de companii, testele de personalitate, cele de soft skills, tehnice, assessment center etc”, a detaliat șefa Elite Searchers.

Dacă până acum circa 85% dintre angajatori își alegeau candidatul favorit din prima lista scurtă, acum mai mult de 30% dintre ei își doresc să vadă o a doua listă scurtă și să afle ei înșiși cum arată piața momentan.

Totodată, potrivit acesteia, 70% dintre companii au decis după pandemie să-și recruteze angajații singuri pentru a mai tăia din costuri, iar 30% încă apelează la firme de executive search pentru a fi siguri că angajatul ales va fi cel potrivit.

Dintre cele 70% de companii care recrutează singure, aproximativ jumătate din ele revin către headhunteri, deoarece nu au identificat candidatul potrivit și vor să fie siguri că viitorul angajat va trece prin cât mai multe filtre, mai ales că majoritatea firmelor de recrutare oferă și garanție, iar atunci responsabilitatea și riscul trec de partea consultanților.

Poți citi și: Europa se relaxează, muncitorii români vor să emigreze. Explozie a numărului de aplicări pentru joburi în străinătate

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri