Pe fondul creșterii comerțului online pe perioada pandemiei, MTH Digital, agenție de marketing online specializată pe e-commerce lansează MTH Digital Academy, prin care pune la dispoziție cursuri intensive și programe de internship pentru tinerii care doresc să învețe digital marketing pentru magazinele online.

MTH Digital este un departament de marketing online externalizat specializat pe furnizarea de servicii de promovare online pentru magazine online. 90% din portofoliul de clienți este reprezentat de magazine online și retaileri care vând și online. Cifra de afaceri a MTH Digital a crescut cu 40% în timpul pandemiei și cea mai mare parte a venit din câștigarea unor clienți care acum și-au deschis business online sau care vindeau până acum în retail offline și au decis să deschidă canalul de vânzare online.

„Din ce am observat în piață, există specialiști care știu să facă performance marketing și alți specialiști care știu să facă social media, conținut, să contribuie la un concept vizual. Ce ne dorim noi este să îmbinăm zona de performance cu zona de creație pentru a aduce vânzări. Nu credem în diviziunea rolurilor, încercăm să formăm specialiști compleți care să înțeleagă e-commerce cap-coadă.

Am învățat din experiență că este greu să găsești astfel de specialiști deja formați și este dificil și să convertești oameni deja specializați pe una dintre direcții în acest mix de care e-commerce-ul are nevoie. Ca urmare, am decis să lansăm MTH Digital Academy - un program intensiv de 2 săptămâni în cadrul cărora participanții vor beneficia în mod gratuit de traininguri intensive de digital marketing și de experiență practică, vor avea de făcut proiecte bazate pe cazuri reale și, în urma acestor 2 săptămâni, vor avea șansa de a fi unul dintre noii noștri colegi. Evident, programul se va desfășura online”, explică Anca Toma - Head of Digital MTH Digital.

MTH Digital a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 350.000 de euro și se așteaptă la o cifră de afaceri de 500.000 de euro până la finalul lui 2020.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri