Joburile care pot fi desfășurate de acasă continuă să fie în topul preferințelor pentru angajații care caută un loc de muncă. Doar în august, candidații au efectuat aproape 100.000 de căutări pentru joburi în care activitatea de zi cu zi poate fi desfășurată de oriunde, potrivit datelor furnizate de BestJobs.

Numărul total de aplicări pentru joburi noi a crescut cu 34% în august, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai căutate locuri de muncă au fost în domenii precum transport - peste 18.000 de căutări, inginerie - peste 17.000 de căutări, contabilitate - peste 12.000 de căutări și resurse umane - peste 10.000 de căutări. Job-ul vedetă al lunii august, care a strâns cele mai multe aplicări (2.341), a fost cel de lucrător comercial la retailerul de îmbrăcăminte Takko Fashion.

Retailul rămâne atractiv pentru români. Ce companii au atras peste 7.500 de aplicări

Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați luna trecută se numără: Elefant.ro (2.775 candidați), UniCredit Bank (2.632 candidați), Takko Fashion (2.468 candidați), Enel (2.389 candidați), Adidas România (2.348 candidați), Autonet Import (2.206 candidați) și Allianz Țiriac Asigurări (2.107 candidați).

Recrutarea se mută tot mai mult în mediul virtual

În contextul epidemiologic actual, mai bine de jumătate (52,2%) dintre angajați consideră că recrutarea în perioada următoare se va face în cea mai mare parte sau chiar integral online, arată datele celui mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs, în perioada 1-20 august 2020, pe un eșantion de 866 de utilizatori.
În același timp, 42% dintre angajați cred că în procesul de recrutare vor fi necesare, pe lângă CV-ul clasic, și alte metode de diferențiere, cum este video-ul de prezentare, iar 37% subliniază că recrutarea se va face în principal pe bază de recomandări de la angajații existenți. În plus, 19,3% dintre respondenți se așteaptă să fie introduse și teste mai amănunțite de aptitudini.
Când vine vorba de impactul pandemiei asupra pieței muncii din România, angajații (58,4%) au observat în primul rând că sunt mai puține joburi disponibile și că durează mai mult până găsesc un job nou (56,6%), dar și că a devenit mai grea diferențierea între candidații care aplică pentru un job nou (42%) sau că angajatorii oferă salarii și beneficii mai mici decât înainte de pandemie (40%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri