Un studiu realizat de McKinsey și Lean In arată că femeile, cu precădere mamele ar putea să se retragă mai repede din funcțiile pe care le dețin din cauza efectelor pe care pandemia le aduce în viețile lor profesionale și personale.

Cele aproape nouă luni de pandemie au dat peste cap complet bunul mers al lucrurilor în viața femeilor care oricum făceau deja sacrificii pentru a putea ajunge la un work life balance. Izbucnirea crizei sanitare la nivel mondial le-a pus pe multe în fața unor noi provocări care amenință să anuleze progresele care au dus la egalitatea de gen, în ceea ce privește salariile, pozițiile profesionale obținute cu greu, precum și funcțiile de conducere, scrie The Wall Street Journal.

Kate Deisseroth și-a construit timp de două decenii o carieră în ortopedie și chirurgie plastică, care acum pare să fie amenințată tot mai mult. Kate este mamă singură, a doi gemeni care au 10 ani. Viața familiei s-a complicat destul de mult atunci când cei doi fii ai săi au fost nevoiți să urmeze online cursurile, pentru a limita răspândirea virusului și pentru a fi în siguranță. De atunci a început o adevărată alergătură între job, copiii, găsirea unei bone și asigurarea că toate lucrurile sunt în ordine pentru toată familia.

În calitate de chirurg, nu poți să-ți iei un an sau doi să te întorci, așa că ar fi cam sfârșitul acelei cariere.

-Kate Deisseroth, medic ortoped-

Cum a afectat pandemia joburile femeilor

Femeile au pierdut deja un număr disproporționat de locuri de muncă. Acest lucru se datorează parțial unei forțe de muncă segregate în multe domenii, în care femeile sunt parte mai mult din grupurile de salariați plătiți mai puțin, comparativ cu bărbații.

Citește și: Din cauza pandemiei, femeile sunt mai predispuse să-și sacrifice locurile de muncă

În timp ce femeile reprezintă 47% din forța de muncă din SUA, tot acestea au reprezentat 54% din pierderile inițiale de locuri de muncă, din cauza pandemiei și reprezintă în continuare 49% dintre acestea, potrivit studiului realizat de McKinsey și Lean In.

Un nou studiu major arată că mai multe femei, în special mame, spun că ar putea fi nevoite să renunțe la locurile de muncă pe care le mai au. Deși pandemia i-a forțat pe tați și mame să jongleze în carieră cu îngrijirea copiilor și școlarizarea la distanță, femeile își asumă deseori greul acestor responsabilități, mai consemnează sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri