Angajatori de Top Național au realizat un studiu care subliniază principalele provocări prin care persoanele interesate de un loc de muncă au trecut din primăvară, până în prezent. Întrebați cum au folosit ultimele 6 luni pentru dezvoltarea profesională peste 42% dintre candidați au răspuns că au alocat mai mult timp pentru căutarea unui job, peste 31% dintre aceștia au participat la cursuri online, iar 16% au participat la conferințe și webinarii.

Conform rezultatelor studiului, la întrebarea cum ar dori să primească ajutor pentru a se pregăti pentru un proces de recrutare remote, cu posibilitatea de răspuns multiplu, peste 53% dintre candidați sunt de părere că le-ar fi de ajutor webinarii tematice în care să li se prezinte subiecte precum pregătirea unui CV profesionist sau cum să se prezinte la un interviu online. Totodată, în procent de 51% respondenții preferă evenimentele de carieră online în care pot interacționa direct cu angajatorii.

De interes pentru candidați sunt și ședințele de consiliere în carieră cu un specialist, materialele video preînregistrate sau articolele tematice.

În ceea ce privește etapele din procesele de recrutare remote pentru care candidații se simt mai puțin pregătiți, peste 40% dintre respondeți consideră că nu reprezintă un punct forte pentru ei identificarea jobului potrivit și interviul video cu managerul direct, 29% dintre candidați încă mai lucreaza la pregătirea CV-ului, în timp ce 25% dintre aceștia se simt mai puțin pregătiți pentru susținerea probelor, precum testele de abilități.

Pandemia a mutat în online cel mai mare târg de cariere din România

Angajatori de Top este cel mai mare târg de cariere din România. Ca urmare a pandemiei de COVID-19, ediția din acest an se va desfășura online, în perioada 21 octombrie-21 noiembrie.

Printre companiile care vor recruta în această toamnă la Angajatori de Top Național online se numără: Allianz Technology, LIDL Romania, Penny., Raiffeisen Bank, TELUS International Romania, ADIENT Automotive Ploiesti, BCR, Distrigaz Sud Retele, ENGIE Romania, FarmaVet, First Brands Group| TRICO, Huawei, Mercedes-Benz Romania, ,P&G, ProCredit, Teleperformance Romania, Veeam Software,Verint, Accenture, Ariston, British American Tobacco, DB Schenker GBS Bucharest, Majorel, Makita EU, Mega Image, Michelin, Molson Coors GBS, Nobel, Societe Generale European Business Services(SG EBS), Takeaway, Valoris Center, Vodafone Romania, Arctic, Decor Floor, Hoist Finance, Imsat SA, Metro Cash&Carry, LEONI Bistrita.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri